Faţete ale realităţii mediatice

Trecutul îndepărtat este relativ sărac în privinţa detaliilor despre viaţa oamenilor de atunci. De aceea, istoria nu este doar o ştiinţă empirică, ci mai degrabă arta de a pune împreună date fragmentare şi de a însufleţi o lume dispărută. O ruină de zid, o inscripţie funerară sau câteva suluri de pergament descoperite de arheologi în tainiţa vreunui templu antic pot îndreptăţi redesenarea firului istoriei.

De cealaltă parte, prezentul este marcat de supra‑abundenţa informaţiilor. Producerea şi consumul de informaţie au devenit prioritare în societatea noastră, iar mediul informaţional ne este tot atât de familiar şi de necesar în activităţile curente ca şi aerul, apa sau hrana cea de toate zilele. „Puterea informaţiei”, „Informaţia la putere”, „Fii informat ca să fii puternic” nu sunt doar simple sloganuri publicitare, ci reflectă o stare de fapt. Dacă bunurile materiale sunt perisabile şi epuizabile, informaţia are nişte calităţi care o ridică deasupra şabloanelor industriale: nu se pierde prin distribuire, ci mai degrabă se amplifică, circulă cu investiţii minime şi se îmbogăţeşte prin diseminarea în medii diferite.

În mass‑media, unitatea de măsură a informaţiei este ştirea. Etimonul românesc ne trimite către acumulare de noi cunoştinţe, a şti‑ştire, însă în limbile occidentale accentul este pus pe noutate (news). În principiu, toate faptele şi evenimentele pot fi transpuse într‑o lume virtuală a ştirilor. Astfel experienţele trăite sunt pregătite pentru fluxul informaţional şi pentru accederea în „realitatea” mediatică. În societatea informaţională, multiplicarea informaţiei urmează ecuaţia avalanşelor. Statistic, se constată că oricât de dotaţi am fi din punct de vedere tehnologic şi oricât de receptivi la noutăţi, capacitatea noastră personală de înţelegere holistică a lumii înconjurătoare este totuşi limitată. În aceste condiţii, canalele mediatice (ziare, reviste, posturi de radio şi de televiziune, website‑uri şi reţele de socializare) ne vin în ajutor şi ne susţin eforturile cognitive şi interpretative.

Avem acces relativ redus la surse directe şi de aceea consumăm informaţie mediată, fiind clienţi zilnici ai supermarketurilor informaţionale. Este însă firesc să facem comparaţii între produsele primite şi să ne întrebăm dacă „marfa” livrată rapid la domiciliu sau la purtător este „eco‑bio” sau conţine „aditivi” conjuncturali.

Dacă privim atent la selecţia din jurnalele de ştiri, la alegerea temelor de dezbateri şi a invitaţilor pentru talk‑show‑uri, interviuri sau reportaje, vedem că diferitele canale mediatice nu ne oferă decât faţete ale realităţii. Unii preferă promovarea ştirilor de interes general, alţii caută elementele senzaţionale şi evenimentele dramatice, uneori aceeaşi temă este tratată în tonalităţi cu accente variabile de către jurnalişti de la instituţii media concurente. Până la un punct, oricine poate admite că sunt unghiuri de abordare diferite şi că faptele de viaţă nu pot fi cuprinse în tipare rigide. Însă nu putem să nu ne amintim aici cuvintele Mântuitorului Hristos: Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult! (Matei 6, 22‑23). Iar acestea sunt normative şi funcţionale nu doar pentru emiţători, ci şi pentru receptori.

Lumea de astăzi nu este, cu siguranţă, nici mai bună şi nici mai rea decât a fost întotdeauna. Ne confruntăm, desigur, cu alte încercări decât au avut de înfruntat strămoşii noştri, însă, în esenţă, condiţia umană a rămas aceeaşi, între cer şi pământ. De aceea, şi în timpul nostru, o spiritualitate a informaţiei, cultivată în duhul tradiţiei creştine, ne‑ar putea izbăvi de risipire şi de fragmentare, pentru o înţelegere unitară a faţetelor mediatice ale realităţii.