Fauna din pădurile româneşti este afectată de stres

Data: 07 Feb 2008

Pădurile de interes european din România sunt ameninţate de o serie de factori, care influenţează sănătatea şi evoluţia normală a diferitelor specii şi habitate găzduite de aceastea, informează site-ul de mediu green-report.ro. Acest lucru este subliniat de studiul „Ameninţări potenţiale“, la care au participat peste 15 specialisti silvici şi care a fost realizat în cadrul proiectului „Habitate prioritare alpine, subalpine şi forestiere din România“.

Studiul a identificat 49 de factori de stres ce pot afecta habitatele. Printre aceştia se numără lipsa unui plan de management specific Natura 2000, lipsa delimitărilor fizice ale ariilor protejate, lipsa unor prevederi speciale în instrucţiunile de gospodărire a pădurilor, referitoare la conservarea habitatelor din siturile Natura 2000, împădurirea cu alte tipuri de arbori decât cele specifice pentru habitat sau cu alte provenienţe decât cele locale. Alte aspecte cu impact mediu asupra habitatelor studiate sunt situaţia neclară a proprietăţii şi/sau a administrării, fărâmiţarea proprietăţii, informarea insuficientă a proprietarilor, a administratorilor şi a publicului larg, cu privire la obiectivele şi importanţa Reţelei Natura 2000. Concluziile studiului subliniază că prin analiza ameninţărilor potenţiale, dar mai ales a celor existente în teren, administratorii siturilor Natura 2000 pot obţine informaţii utile şi necesare în menţinerea statutului favorabil de conservare pentru habitatele şi speciile de interes comunitar. Printr-o estimare a tendinţei de evoluţie a factorilor de stres, se pot lua măsuri ferme de prevenire a efectului lor negativ. O astfel de evaluare însă trebuie făcută numai în teren şi prin consultarea tuturor surselor disponibile (proprietari, administratori de terenuri şi alţi utilizatori).