Faza judeţeană a Olimpiadei naţionale de religie la Severin

Data: 05 Martie 2013

300 de elevi mehedinţeni, de la clasele a V-a până la a XII-a, au participat sâmbătă, 2 martie, la Olimpiada naţională de religie, faza judeţeană. Concursul s-a desfăşurat la Şcoala Gimnazială „Alice Voinescu“ din Drobeta-Turnu Severin. Primii clasaţi vor participa la etapa naţională a olimpiadei care se va desfăşura la începutul lunii aprilie, la Cluj-Napoca. Concomitent cu proba de concurs a avut loc şi competiţia interdisciplinară de limba şi literatura română şi religie pentru elevii de gimnaziu, cu tema „Cultură şi spiritualitate românească“, sau „Concursul de la Putna“, dat fiind faptul că faza naţională se va desfăşura la Mănăstirea Putna. Acest concurs se adresează elevilor din gimnaziu. Tema acestei competiţii a fost „Lumea între sacru şi profan“. (Pr. Viorel Vlăducu)