„Felicia, înainte de toate“, prezentat la TIFF
Filmul "Felicia, înainte de toate", regizat de Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf, va avea premiera de gală pe 10 iunie, la Cinema Studio din Capitală, urmând să ruleze, din 11 iunie, în cinematografele din Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Cluj-Napoca şi Bacău. "Felicia, înainte de toate" este un film despre relaţii familiale şi despre felul în care timpul influenţează comportamentul oamenilor şi reprezintă debutul în lungmetraj al celor doi regizori. "Felicia, înainte de toate" a avut premiera internaţională la Festivalul de Film de la Sarajevo, din 2009. De asemenea, a mai fost selecţionat la Festivalul Internaţional de Film Goteborg, la Festivalul de Film de la Namur şi la cel de la Salonic, ca şi la AFI Los Angeles Film Festival. Filmul va avea vineri, 4 iunie, avanpremiera în România la Cluj, în timpul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, fiind selecţionat în Competiţia Oficială.