Femeile mironosiţe - modele de mărturisire ale bucuriei credinţei

Data: 24 Aprilie 2015

Hristos a înviat!

În Duminica a 3-a după Sfintele Paşti, numită şi Du­minica Mironosiţelor, prăznuim pomenirea femeilor purtătoare de mir sau de aromate, care s-au dus, la revărsatul zorilor, să ungă trupul Domnului Iisus Cel răstignit şi pus în mormânt, dar care pe neaşteptate au devenit mărturisitoare ale Învierii Sale. Femeile miro­no­siţe, numite în Slujba Învierii, pe bună dreptate, uceniţele Domnului, au do­vedit un mare curaj al credinţei şi al mărtu­risirii, prin faptul că dragostea lor pentru Domnul Iisus Hristos a fost mai puternică decât teama pricinuită de cei care L-au condamnat la moarte şi L-au răstignit.

Sfântul Apostol şi Evan­ghe­list Marcu menţionează trei dintre aceste femei: Maria Mag­da­lena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea (Marcu 16, 1), iar în Evanghelia de la Sfântul Luca este pomenită Ioana (Luca 24, 10). Femeile mironosiţe sunt vestitoare ale Învierii Domnului către ucenicii Domnului. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur le numeşte „Apostolii Aposto­lilor“. Hristos Cel înviat Se arată pentru prima dată Mariei Magdalena, care s-a întors de la mormânt „vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul“ (Ioan 20, 16). Adevărul Învierii Domnului a fost binevestit de îngerul prezent la mormântul Lui şi celorlalte femei mironosiţe (cf. Matei 28, 5-7, Luca 24, 4-7), însă, pe când se întorceau ele să mărturisească acest adevăr ucenicilor Domnului, Însuşi Iisus Hristos Cel înviat „…le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat“ (Matei 28, 9).

Curajul femeilor mironosiţe de-a mărturisi adevărul Învierii lui Hristos arată deopotrivă cuget statornic, inimă milostivă şi dragoste sfântă biruitoare asupra oricărei temeri. Femeile mironosiţe erau pline de evlavie, pregătind miresme pentru a-şi arăta cinstirea lor faţă de Domnul Iisus Hristos. Credinţa lor puternică unea evlavia profundă cu fapta curajoasă în timp de incertitudine şi încercare. În Slujba Învierii, textul liturgic le prezintă pe femeile mironosiţe ca fiind de Dumnezeu înţe­lepţite: „Femeile cele de Dum­nezeu înţelepţite, cu miruri către Tine au alergat; şi, bucurându-se, s-au închinat Ţie, Dumnezeului celui viu, pe Care, ca pe un mort, cu lacrimi Te căutau; şi Paştile cele de taină, ucenicilor Tăi, Hristoase, le-au binevestit“.

Femeile mironosiţe repre­zintă modele de credinţă jertfelnică, de mărturisire curajoasă şi de cinstire statornică a lui Hristos. Prin exemplul lor, ele au încurajat de-a lungul timpului pe mamele creştine şi pe femeile evlavioase să fie tari în credinţă şi să-şi închine viaţa lui Hristos Cel răstignit şi înviat, atât în Familie, cât şi în Biserică.

În contextul actual, când mai multe ideologii secula­rizante erodează demnitatea familiei creştine şi în general a familiei tradiţionale, urmarea exemplului femeilor mironosiţe curajoase este azi o necesitate misionară în educaţie, în acti­vitatea culturală şi în întreaga viaţă a societăţii. În acest sens, cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos adresate femeilor mi­ronosiţe: „Bucuraţi-vă! Nu vă temeţi! “, sunt izvor de lumină şi de putere spirituală pentru toate femeile credincioase de azi.

În faţa unor încercări siste­matice de slăbire a influenţei e­ducaţiei religioase, sunt de apreciat preocuparea şi implicarea mamelor credincioase de astăzi în promovarea unei educaţii edificatoare a copiilor şi tinerilor care să fie lumină călăuzitoare pentru viaţa acestora, într-un demers de cooperare permanentă dintre Familie, Şcoală şi Biserică.

Cu prilejul Duminicii Miro­no­siţelor adresăm felicitări, mul­ţumiri şi binecuvântări tuturor femeilor care cultivă şi măr­turisesc credinţa în Hristos Cel răstignit şi înviat, în viaţa Bisericii, a Familiei şi a So­cietăţii, dorindu-le sănătate şi mântuire, pace şi bucurie întru mulţi şi binecuvântaţi ani!

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Mesaj la Duminica Mirono­si­ţelor, 26 aprilie 2015.