„Femeile mironosiţe trebuie să fie pentru noi model de slujire“
Duminica Mironosiţelor a fost sărbătorită în mod deosebit de credincioşii parohiei Şcheia 2, Protopopiatul Suceava 2. IPS Pimen şi PS Macarie au săvârşit Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoţi şi diaconi.
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi PS Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, au săvârşit ieri Sfânta Liturghie în parohia Şcheia 2, Protopopiatul Suceava 2. După cum ne-a relatat pr. Minu Mititelu, protopop al Protopopiatului Suceava 2, cu acest prilej a fost sfinţită catapeteasma bisericii din parohia Şcheia 2. În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor veniţi în număr mare la acest moment de rugăciune, Preasfinţitul Macarie a amintit de semnificaţia catapetesmei într-o biserică, făcând referire la Duminica Mironosiţelor. „Femeile mironosiţe nu L-au părăsit pe Hristos după ce a îndurat pentru noi pătimiri şi umilinţe. Dacă apostolii s-au risipit din cauza fricii de care erau stăpâniţi, femeile mironosiţe au mers la mormântul Domnului Hristos pentru a-L unge cu miresme. Dragostea femeilor mironosiţe pentru Mântuitorul a fost desăvârşită. De aceea, Hristos le-a făcut marele dar de a li se arăta lor mai întâi şi apoi să le trimită ca binevestitoare. Femeile mironosiţe trebuie să fie pentru noi model de slujire şi de dăruire“, a explicat Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord. Preasfinţitul Macarie şi-a manifestat recunoştinţa faţă de dragostea Înalt Preasfinţitului Pimen, menţionând că vine mereu cu drag în Bucovina. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a mulţumit Preasfinţitului Macarie pentru că a slujit Sfânta Liturghie în parohia Şcheia 2. În acelaşi timp, ierarhul locului a amintit că Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord a fost adus după terminarea şcolii gimnaziale de părinţii Preasfinţiei Sale la Suceava pentru a urma cursurile Seminarului Teologic „Sfântul Ierarh Dosoftei“. „Încă de copil, PS Macarie venea din Maramureş cu părinţii la sărbătoarea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Astfel, sub ocrotirea Sfântului Ioan, Preasfinţia Sa a urmat cursurile seminarului nostru şi apoi celelalte şcoli. Iată că Dumnezeu rânduieşte ca periodic PS Macarie să vină la Suceava, mai ales că are o dragoste şi o evlavie deosebită pentru Sfântul Ioan cel Nou“, a spus IPS Pimen.