Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul expoziției „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”, curatoriată de istoricul de artă Emanuela Cernea, ca parte a Festivalului Sacrum. Cele peste 100 de exponate, provenite din importante colecții muzeale și eclesiastice ale țării, au fost menite să construiască împreună un parcurs artistic și spiritual întins pe aproape șapte milenii.
Deși sculptura „Rugăciunea” a lui Constantin Brâncuși a constituit piesa centrală a expoziției, celelalte lucrări au înconjurat-o și au pus-o în valoare, fiecare aducând propria mărturie despre reprezentarea feminității și a sacrului.
Una dintre cele mai valoroase prezențe a fost Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, încadrată de profeți, cunoscută drept Hodighitria de la Siliștea, din colecția muzeală a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Realizată în 1549, icoana constituie o mărturie remarcabilă a picturii moldovenești din secolul al XVI-lea. Inscripția păstrată pe icoană indică și numele comanditarilor, „pan Dan, mare vistiernic al lui Petru Rareș, și soția sa, Sofica”. Dincolo de valoarea artistică, această informație deschide o perspectivă asupra patronajului boieresc și a locului pe care imaginile sacre îl ocupau în viața religioasă a Moldovei medievale. Tipul iconografic Hodighitria, „Cea care arată Calea”, își are unul dintre cele mai prestigioase modele în celebra icoană a Maicii Domnului venerată odinioară la Constantinopol. Potrivit tradiției, aceasta a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca. Considerată protectoare a capitalei bizantine, icoana constantinopolitană a cunoscut o extraordinară răspândire, iar prestigiul său a supraviețuit căderii Constantinopolului din 1453. Hodighitria de la Siliștea poate fi privită, astfel, ca o moștenire a tradiției vizuale bizantine, reinterpretată în mediul artistic moldovenesc. Prezența profeților pictați în jurul Maicii Domnului amplifică semnificația teologică a imaginii, trimițând la profețiile veterotestamentare despre Întruparea Mântuitorului. Icoana deschide noi direcții de cercetare în domeniul istoriei artei, privind circulația și reinterpretarea modelelor iconografice bizantine în Moldova secolului al XVI-lea, rolul patronajului boieresc, funcția originară a imaginii și parcursul său istoric. Cercetarea biografiei acestui obiect de patrimoniu va putea contribui la o mai bună înțelegere a legăturilor artistice și culturale dintre Moldova și lumea postbizantină.
O altă întâlnire deosebită propusă vizitatorilor a fost cea cu piesele de broderie liturgică, realizate cu fir de argint aurit și mătase colorată, mărturii ale rafinamentului artistic și ale rolului pe care femeile l-au avut în comandarea, dăruirea și realizarea obiectelor destinate cultului. Între acestea s-au distins un văl de tâmplă reprezentând Schimbarea la Față, datat în jurul anului 1561, dăruit de Alexandru Lăpușneanu și Doamna Ruxanda, precum și o poală de icoană cu reprezentarea Maicii Domnului cu Pruncul (1681), realizată la Constantinopol de meșterul Gherasim de la Galata și dăruită de Șerban Cantacuzino și Doamna Maria, ambele piese provenind din colecția Muzeului Național de Artă al României (MNAR). Lor li s-a alăturat portretul brodat al Doamnei Tudosca, soția voievodului Vasile Lupu, din colecția Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași.
Un loc aparte l-a ocupat epitrahilul realizat de celebra brodeză Despineta pentru Mănăstirea Hurezi, în 1696, una dintre piesele de mare raritate ale patrimoniului textil bisericesc românesc, păstrată la MNAR. Importanța sa depășește valoarea artistică și liturgică, deoarece păstrează memoria unei creatoare din epoca brâncovenească, într-un domeniu în care numele celor care mânuiau acul și firul au rămas, de cele mai multe ori, necunoscute. Prin finețea execuției, folosirea firelor metalice și a mătăsurilor colorate, asemenea broderii demonstrează că acul putea construi imagini de o complexitate comparabilă cu aceea a picturii.
Pe de altă parte, piesele aduse din patrimoniul Complexului Muzeal Național Neamț au constituit o incursiune în istoria îndepărtată a reprezentării feminității, așa cum au fost piesele de lut din „Soborul Zeițelor”, aparținând culturii Precucuteni, faza a II-a, datat în perioada 4900-4750 î.Hr.
Descoperit în anul 1981 în situl arheologic de la Poduri-Dealul Ghindaru, județul Bacău, ansamblul cuprinde 21 de statuete antropomorfe feminine și 13 tronuri miniaturale din lut ars. Dincolo de valoarea sa arheologică, ansamblul ocupă un loc aparte în discursul expozițional, propunând o întâlnire simbolică între imaginile Evei celei vechi și cele ale Noii Eve, Fecioara Maria. În lectura creștină propusă de expoziție, parcursul exprimă trecerea de la căutarea sacrului la întâlnirea personală cu Dumnezeu, de la maternitatea asociată perpetuării vieții la maternitatea liber asumată a Fecioarei Maria.