„Fericită este Moldova având astfel de femei“

Când vorbim despre istoria creştinismului ortodox pe pământ românesc facem recurs, prea des, doar la cronologia unor evenimente de seamă, la biografiile luminoase ale unor vrednici lucrători în ogorul Bisericii, la împlinirile de ordin cultural etc., reflectând extrem de rar asupra rolului discret, dar decisiv pe care l-a avut şi-l are femeia creştină în propovăduirea Evangheliei din generaţie în generaţie. Mame sau bunici evlavioase, fără să facă nici un fel de paradă de osteneala lor, femeile sunt cele care, în primul rând, predau abecedarul credinţei pruncilor care învaţă să facă semnul crucii la vârsta când încă nu pot lega corect o propoziţie. Văzând că, după ce şi-au împlinit cu devotament rolul de mamă sau de soţie, încă mai găsesc timp şi resurse spre a se implica şi în satisfacerea unor nevoi materiale sau spirituale ale comunităţilor în care trăiesc, un grup de astfel de femei avea iniţiativa, acum o sută de ani, de a-şi uni forţele şi de a canaliza aceste energii într-o lucrare unitară şi coerentă în cadrul unei Societăţi Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române.

Filiala din Iaşi a acestei societăţi va avea ca punct de plecare tot anul 1910, când un grup de doamne - între care se numărau principesa Olga Sturdza, Elena Meissner, Adela Xenopol sau Ella Negruzzi - primea, în acest sens, în biserica Mănăstirii "Sf. Trei Ierarhi", binecuvântarea mitropolitului Pimen Georgescu. Din acel moment, cronica acestei Societăţi se va îmbogăţi, în mod constant, cu activităţi misionare, filantropice, culturale sau în plan educaţional fără precedent prin amploare şi eficienţă. Şi poate că şi acestea, ca multe alte lucrări cu binecuvântate rodiri, izvorând din jertfelnicia femeii ortodoxe române, ar fi rămas risipite prin arhive sau prin biblioteci dacă două doamne inimoase - ele însele implicate în lucrarea actuală a Societăţii Ortodoxe a Femeilor Române (SOFR) Iaşi - nu ar fi avut inspiraţia de a le aduna într-un volum ce numără 360 de pagini. Editat la ceas aniversar, cu prilejul centenarului, având binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, volumul "Societatea Ortodoxă a Femeilor Române - Iaşi. 1910-2010" este plămădit din truda de prisacă a doamnelor Elvira-Ecaterina Ivănescu şi Margarita Vlad, care au încredinţat spre imprimare Editurii Pim din Iaşi o istorie completă a acestei organizaţii de frunte a laicatului român. Din texte apărute în diverse publicaţii, decupaje din arhive, mărturii personale sau documente cu valoare juridică se conturează portretul complex al SOFR Iaşi, de la înfiinţare până în prezent. Evident, accentul este pus pe două perioade distincte: din 1910 până în 1948, an în care regimul comunist desfiinţa în mod abuziv această organizaţie, respectiv din 1990, anul primelor încercări de reorganizare, până în 2010. Acolo unde a fost posibil, s-au folosit şi fotografii, alb-negru sau color, pentru a ilustra un text care surprinde cu sobrietate, fără triumfalisme, activităţi venite în sprijinul celor săraci, a celor singuri sau a celor însetaţi de cuvântul lui Dumnezeu. Indiferent dacă beneficiari sunt copiii sau bătrânii împovăraţi de ani, duhul în care sunt enumerate actele de caritate sau evenimentele cultural-misionare organizate ne oferă şansa de a urmări, înaintând pe firul lecturii, cam cum arată o inimă de mamă în acţiune chiar şi dincolo de spaţiul intim al familiei. Dincolo de entuziasm şi dorinţă de a oferi mângâiere, doamnele din Societate, aflate încă de la început sub oblăduirea Sfintei Cuvioase Parascheva, au ştiut să fie extrem de exigente cu misiunea lor. Încă de la înfiinţare, unul dintre obiectivele pe care şi le propuneau era organizarea unui învăţământ religios de cea mai înaltă calitate. În revista "Unirea femeilor române", nr. 4/decembrie 1910, Eleonora Strătilescu pleda pentru o educaţie religioasă dată "în cele mai bune condiţii de reuşită" căci "predica proastă sau un învăţământ religios anti-pedagogic în loc să ajute, mai rău compromit ortodoxismul". Exemplara atitudine a acestei doamne s-a transmis şi celor care au fondat Liceul Ortodox de Fete din Iaşi (desfiinţat în 1948), dar şi celor care au deschis, în aceeaşi clădire în care a funcţionat acest liceu, o şcoală - "Varlaam Mitropolitul", dotată şi organizată de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei la cele mai înalte standarde şi după cele mai adecvate principii pedagogice. Prin bogăţia de informaţii şi prin varietatea de documente pe care le cuprinde, acest volum va constitui un reper bibliografic consistent pentru cercetători, dar şi un punct de plecare pentru consideraţiuni de ordin jurnalistic sau eseistic. Felicităm din inimă pe cele două autoare, precum şi pe toate doamnele şi domnişoarele care continuă astăzi o lucrare temeinic începută acum un veac şi nu putem decât să subscriem şi noi, cei de astăzi, la cuvintele rostite de mitropolitul Pimen Georgescu la momentul inaugural din 1910: "Fericită este Moldova având astfel de femei". (Pr. Constantin Sturzu)