Fermele româneşti, afectate de interzicerea unor pesticide

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 05 Mai 2018

Statele membre ale Uniunii Europene vor să extindă interdicţia parţială de folosire în agricultură a pesticidelor de tipul neonicotinoidelor, care sunt dăunătoare pentru albine. Utilizarea acestor substanţe va fi permisă numai în serele permanente unde nu ajung albinele, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene. România se opune acestei interdicţii care ar putea pune în pericol culturile de porumb şi floarea-soarelui, pentru care nu există alternative accesibile ca preţ la neonicotinoide.

România va milita pentru o alternativă foarte clară, inclusiv pentru o măsură de susţinere a celor care vor fi afectaţi, dacă Uniunea Europeană va restricţiona complet folosirea neonicotinoidelor, un tip de pesticide considerate factorul esenţial pentru declinul mondial al albinelor, a declarat, zilele trecute, la Alba Iulia, secretarul de stat din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) Daniel Botănoiu.

La „aceste neonicotinoide, neonixuri, România nu a renunţat niciodată şi, pe semnătura mea, de şapte ani se tot dă derogare. Acum, în discuţiile existente la nivel european, nu au fost găsite foarte multe alternative pentru a le înlocui. (...) Temerea mea este că, pentru porumb şi pentru floarea-soarelui, nu sunt suficiente măsuri care pot fi luate astfel încât planta, odată răsărită, să nu fie atacată. (...) Sigur că România va milita pentru o alternativă foarte clară, pentru că nu putem lăsa cinci milioane de hectare să fie afectate. Dacă în cazul fermelor mai mari mai pot fi găsite soluţii, în fermele mici şi mijlocii şi cele de subzistenţă va fi mai greu. Şi aici, explicaţiile noastre au fost destul de clare. Am dovedit cu studii, am dovedit cu probe luate din teren”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Daniel Botănoiu.

Secretarul de stat din MADR a adăugat că România „se va bate până la capăt” pentru fermierii mici şi mijlocii, categoriile care vor fi cele mai afectate de interzicerea neonicotinoidelor.
„Eu cred că, în perioada următoare, şi ţinând cont că vom deţine şi preşedinţia (a Consiliului Uniunii Europene - n.r.), vom găsi o măsură alternativă, adică fie o măsură de susţinere a celor care sunt afectaţi (...), sau cercetarea găseşte soluţii până atunci”, a declarat oficialul MADR.

Botănoiu a subliniat că cei mai afectaţi sunt fermierii mici care nu-şi permit să suporte costurile produselor ecologice pentru combaterea dăunătorilor. „Pe fermierul mic şi mijlociu eu nu trebuie să-l condamn la pauperizare. Păi, unde să mă duc să dau 400 de euro pe ecologic şi cu cât vând grâul, cu 50 de bani? Ne vom bate până la capăt, vom găsi soluţii pentru ei. România va prelua preşedinţia. România trebuie să-şi urmărească obiectivele de ţară, (...) noi trebuie să explicăm foarte bine ceea ce se întâmplă”, a conchis secretarul de stat.

Statele membre ale Uniunii Europene sprijină, printr-o decizie luată săptămâna trecută, propunerea de extindere a interdicţiei parţiale de folosire a pesticidelor de tipul neonicotinoidelor, care sunt dăunătoare pentru albine, potrivit DPA şi Reuters.

Cercetătorii susţin că numărul albinelor scade semnificativ din cauza folosirii neonicotinoidelor, sporind temerile privind un impact sever asupra furnizării de alimente la nivel global, deoarece albinele au un rol-cheie în polenizarea multor culturi.

„Va fi interzisă în exterior folosirea acestor pesticide, iar utilizarea neonicotinoidelor va fi permisă numai în serele permanente unde nu ajung albinele”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene. Reglementarea va intra în vigoare până la sfârşitul anului.

Anunţul CE vine după ce, luna trecută, Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a confirmat că pesticidele sunt dăunătoare pentru albine, sprijinind astfel rezultatele unor studii contestate de industrie.

Evaluarea EFSA va fi transmisă Comisiei Europene şi guvernelor UE, care vor decide restricţionarea suplimentară a folosirii neonicotinoidelor.