Fermierii bulgari au blocat punctul de trecere Giurgiu-Ruse

Data: 05 Feb 2009

Fermierii bulgari au blocat ieri, timp de şase ore, punctul de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse, dintre România şi Bulgaria, în semn de protest faţă de importurile de produse din lapte şi carne din Uniunea Europeană şi ţări terţe, relatează site-ul novinite.com.

Podul de peste Dunăre a fost închis în intervalul orar 12:00-18:00, potrivit unui comunicat oficial al Agenţiei bulgare pentru infrastructura drumurilor. Protestatarii au permis însă trecerea automobilelor şi autocarelor. Fermierii bulgari, care protestează în special faţă de importurile de produse din lapte şi carne din Uniunea Europeană şi state terţe, au blocat, de asemenea, şi terminalurile feriboturilor din porturile Vidin şi Oriahovo. Fermierii au redactat o declaraţie conţinând 16 revendicări privind sprijinul statului pentru sectorul crescătorilor de animale. Blocarea acestui punct de trecere a frontierei este organizată de Asociaţia naţională a producătorilor de lapte, condusă de Adrian Ţakonski, şi a fost autorizată pe plan local.