Fermierii nu se înghesuie să pună mâna pe banii europeni
▲ Deşi, pe hârtie, România beneficiază de fonduri consistente pentru dezvoltare rurală, potenţialii beneficiari nu se înghesuie să depună proiecte ca să intre în posesia banilor ▲ De exemplu, pe Măsura 112 - „Instalarea tinerilor fermieri la sate“ au fost depuse 661 de proiecte în valoare totală de 13,7 milioane de euro, în timp ce alocarea financiară a fost de 6 ori mai mare, respectiv 84 de milioane de euro ▲ Condiţiile impuse la întocmirea dosarului, lipsa banilor pentru realizarea proiectului şi cofinanţarea acestuia, precum şi lipsa unei informări consistente sunt doar câteva din cauzele care stau la baza acestei rate mici de absorbţie a fondurilor europene alocate României ▲
România a absorbit până în prezent mai puţin de 45 de milioane de euro din fondurile europene destinate dezvoltării rurale, ceea ce reprezintă doar 2,52% din alocarea financiară a anului 2008, cifrată la aproximativ 1,78 miliarde de euro, potrivit datelor furnizate de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP). Cea mai mare parte a sumei, peste 95%, respectiv 41,8 milioane euro, a fost atrasă de proiectele depuse pe Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole“, care a prezentat cel mai mare interes. Măsura a avut o alocare financiară de 347 de milioane de euro, au fost depuse peste 3.581 de proiecte, însă au fost încheiate doar 787 contracte. Cele 557 de cereri de plată totalizau 52,74 milioane de euro, iar plăţile efectuate erau mai mici de 42 de milioane de euro pentru 477 contracte. De asemenea, datele APDRP arată că mai sunt în curs de verificare 91 de cereri de plată, pe toate măsurile lansate, în valoare de 9,32 milioane euro, alte 593 de cereri, în valoare de 58,42 milioane euro fiind depuse în vederea verificării pentru obţinerea banilor. Potrivit datelor APDRP, pe Măsura 123 - destinată activităţilor de procesare - a existat o alocare de peste 300 de milioane de euro în 2008 şi circa 440 de solicitări de finanţare cifrate la 422 de milioane de euro. Contractele încheiate în număr de 164 depăşeau 145,8 milioane de euro. Până în prezent, APDRP a plătit 12 contracte în valoare de 2,19 milioane de euro. Fondurile pentru tinerii fermieri, de şase ori mai mari faţă de proiectele depuse Pe Măsura 322 privind infrastructura satelor şi a mediului rural a existat o alocare financiară de 618 milioane de euro, în timp ce pentru cele 1.370 de cereri de finanţare conforme au fost solicitate peste 3,3 miliarde euro. Potrivit APDRP, până în prezent au fost încheiate 127 de contracte, în valoare de 313,8 milioane de euro, toate fiind în faza dosarelor de achiziţii. Prin Măsura 112 - „Instalarea tinerilor fermieri la sate“, cuprinsă în PNDR, au fost depuse 661 proiecte, valorând 13,7 milioane de euro, alocarea financiară fiind însă de 6 ori mai mare decât valoarea proiectelor depuse (84 milioane de euro). Măsura 312 „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi“ au fost depuse 144 de proiecte, în valoare de 22,3 milioane de euro, alocarea anului 2008 depăşind 95,8 milioane euro. APDRP a încheiat 48 de contracte de aproape 8 milioane de euro, deocamdată nefiind efectuate plăţi. Nu în ultimul rând, Măsura 313 „Încurajarea activităţilor turistice“ a beneficiat de o alocare de 108,8 milioane de euro, cererile depuse - 273 - valorând 49,4 milioane euro. Au fost selectate 222 de proiecte - 43,3 milioane euro - , fiind încheiate 94 de contracte în valoare de 17,53 milioane euro. Până la sfârşitul anului vor fi deschise toate măsurile din PNDR Până în prezent, au fost deschise şase măsuri din PNDR (plus două scheme de ajutor de stat), dar plăţile au fost efectuate doar pentru un număr de 502 proiecte depuse pe patru măsuri. Pentru cele şase măsuri lansate în 2008 din PNDR au fost depuse 6.893 proiecte, în valoare totală de 5,01 miliarde de euro. Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale va lansa în perioada următoare încă trei noi măsuri din PNDR, iar până la sfârşitul acestui an vor fi deschise toate măsurile din program. Măsurile lansate în această perioadă vor fi 122 „Îmbunătăţirea valorii economice a pădurii“, 125 „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii“ şi 221 „Sprijin pentru Zona Montană Defavorizată“. Modificări în PNDR Comisia Europeană a aprobat modificările propuse de România pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013. Comisia Europeană a transmis o scrisoare prin care a aprobat modificările propuse de România, dintre care cea mai relevantă este posibilitatea stabilirii a două scheme de garantare a creditului cofinanţate de FEADR. Cele două scheme, una pentru domeniul agricol şi cealaltă pentru sectorul non-agricol, vor sprijini beneficiarii PNDR în accesarea cofinanţării private pentru proiectele de investiţii din cadrul măsurilor 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole“, 123 „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere“, 312 „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi“ şi 313 „Încurajarea activităţilor turistice“ din PNDR.