Fermierii olandezi cer permise de muncă pentru români

Un articol de: Bogdan Cronţ - 18 Aprilie 2011

Fermierii din sudul Olandei au ameninţat că îl vor da în judecată pe ministrul Afacerilor sociale, Henk Kamp, în cazul în care nu-şi va schimba poziţia şi nu va acorda permise de muncă pentru români, până astăzi la ora locală 17:00, relatează agenţia de presă ANP. Fermierii, în mare parte proprietari de livezi şi cultivatori de căpşuni, se bazează pe circa 2 mii de muncitori sezonieri români pentru a-şi strânge recolta. Ministrul Afacerilor sociale, Henk Kamp, anunţa, în urmă cu o săptămână, înaintarea unei propuneri, susţinută de Guvernul olandez, prin care cetăţenii din afara UE, dar şi din România şi Bulgaria ar urma să primească permise de muncă în Olanda "doar în cazuri excepţionale". În sprijinul acestei propuneri, Kamp a invocat politica Guvernului de a pune presiune asupra şomerilor olandezi, pentru ca aceştia să accepte să muncească. Organizaţia fermierilor s-a declarat însă nemulţumită de afirmaţiile făcute de ministrul olandez al Afacerilor sociale. "Haga aruncă incapacitatea sa de a recruta olandezi şomeri pe angajatori", susţine preşedintele Albert Jan Maat. Organizaţia a mai precizat că ministerul procedează greşit prin schimbarea politicii în mijlocul sezonului, în condiţiile în care cultivatorii de pomi fructiferi, căpşuni şi legume din zona Noord-Brabant angajează, în special, români sau bulgari.