Fermierii pot depune cererile pentru subvenţii începând cu 1 martie
Fermierii pot depune, începând cu 1 martie şi până pe 17 mai, cereri de plată pentru a beneficia de sprijinul pe suprafaţă aferent anului 2010. Cererile se depun la Centrele APIA, cei care depun solicitările după data de 18 mai urmând să primească penalizări
Fermierii vor putea depune cererile de plată pentru subvenţiile pe suprafaţa de teren cultivată aferente anului 2010 începând cu data de 1 martie, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură. Potrivit APIA, pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafaţă, fermierii trebuie să depună la Centrele APIA, în intervalul 1 martie-17 mai 2010, o singură cerere de plată. Pentru depunerea cererilor de plată după data de 18 mai se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. După data de 11 iunie 2010, cererea de sprijin nu mai este admisă la calculul plăţii pentru anul în curs. Beneficiarii măsurilor de sprijin pe suprafaţă pot fi persoanele fizice şi/sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune etc. Dacă proprietarul a dat terenul în arendă, l-a concesionat sau l-a închiriat, sprijinul financiar pe suprafaţa respectivă va fi acordat celui care lucrează terenul. De asemenea, Agenţia de Plăţi mai arată că sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin un hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare. În plus, solicitantul trebuie să respecte Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) pe toată suprafaţa fermei. Formele de plăţi către agricultori Măsurile de sprijin pe suprafaţă cuprind schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plăţile naţionale directe complementare (culturi în teren arabil, in pentru fibră; cânepă pentru fibră; tutun; hamei; sfeclă de zahăr), schema de plată separată pentru zahăr, plăţi tranzitorii pentru tomate destinate procesării, precum şi plăţi compensatorii pentru măsurile de dezvoltare rurală. De asemenea, sprijinul pe suprafaţă include şi măsurile 211 - Plăţi compensatorii pentru zonele montane defavorizate, 212 - Plăţi compensatorii pentru zonele specific şi semnificativ defavorizate din punct de vedere natural, 214 - Plăţi de Agro-mediu (pachetul 1 - pajişti cu înaltă valoare naturală; pachetul 2 - practici agricole tradiţionale; pachetul 3 - pajişti importante pentru păsări; pachetul 4 - culturi verzi). În comunicatul APIA se mai precizează că schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă sunt finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Pentru campania 2010, România beneficiază de o alocaţie financiară de 729,8 milioane de euro (FEGA) pentru plata unică pe suprafaţă (SAPS), ceea ce reprezintă circa 81 de euro pentru un hectar. În plus, ministrul Agriculturii a declarat joi că 638 milioane de euro vor fi alocate pentru plăţile naţionale directe complementare din zootehnie şi sectorul vegetal.