Festival al plutăritului în Alba
Plutăritul, una din cele mai vechi îndeletniciri în localităţile riverane Mureşului, va fi reînviat sâmbătă și duminică de administraţia din Ciugud, județul Alba, care organizează prima ediţie a Festivalului Plutăritului. Cu acest prilej va fi lansată pe râu o plută, cu care se va reconstitui drumul sării dintre Ciugud şi Alba Iulia (portul antic Partoş). Vor avea loc ateliere de gastronomie antică pescărească, de unelte folosite în pescuit, de monetărie, fierărie sau olărit. (C. Z.)