Festival coral la Ghiroda
La biserica Parohiei Ghiroda, Protopopiatul Timişoara II, s-a desfăşurat vineri, 30 noiembrie, cea de-a XI-a ediţie a Festivalului coral închinat Sfântului Apostol Andrei şi Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. Evenimentul a debutat cu Sfânta Liturghie, săvârşită de pr. Ioan Mermeze, parohul bisericii, înconjurat de un ales sobor de preoţi, de la mai multe parohii din eparhie, precum şi din Banatul sârbesc. Festivalul a avut loc în prezenţa a numeroşi credincioşi din localitate şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. Cu acest prilej, au susţinut recitaluri de colinde şi cântece patriotice 10 coruri şi grupuri corale din Torac (Serbia), Sărcia (Serbia), Reşiţa (Caraş-Severin), Giroc (Timiş), Giarmata Vii (Timiş), Făget (Timiş) şi din municipiul Timişoara.