Festival coral la Mănăstirea Săraca
Ieri, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Timişoarei, în colaborare cu Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Timiş şi cu sprijinul Consiliului Judeţean, a organizat, la Mănăstirea Săraca, din Protopopiatul Deta, a XIII-a ediţie a Festivalului coral „Cântările Învierii“, informează Mitropolia Banatului. Manifestarea cultural-spirituală a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată de PS Paisie Lugojanul, în biserica mănăstirii cu hramul „Schimbarea la faţă“. Au participat mai multe formaţii corale dintre care amintim: Corul bărbătesc al Consiliului Naţional al Românilor din Serbia, Corul Episcopiei Ortodoxe Române din Vârşeţ, Corul bulgarilor din Dudeştii Vechi şi Corurile bisericilor ortodoxe din Gataia, Ghiroda, Foeni şi Recaş.