Festival coral la Sfântu Gheorghe

Un articol de: Ziarul Lumina - 21 Martie 2016

Cea de-a cincea ediţie a Festivalului coral „George Sbârcea”, organizat de Fundaţia „Mihai Viteazul”, a început la Sfântu Gheorghe cu o serie de ateliere corale pentru preşcolari şi şcolari, care se vor desfăşura până la sfârşitul lunii martie. Potrivit conducerii fundaţiei, atelierele, reunite sub genericul „Concertul DO-RE-MI”, vor fi coordonate de cadre didactice din mai multe unităţi de învăţământ şi au ca scop aprofundarea şi perfecţionarea cunoştinţelor muzicale, conform Agerpres.

Festivalul va avea loc pe 9 aprilie, la Sfântu Gheorghe, iar la acesta sunt aşteptate formaţii corale de amatori din unităţile de învăţământ preuniversitare şi universitare, coruri ale căminelor şi caselor de cultură şi ONG-urilor. Acesta va desfăşura pe două secţiuni - coruri pe voci egale (copii 7-14 ani) şi coruri mixte (adulţi) de amatori, iar înscrierile se pot face până pe 31 martie.
Festivalul poartă numele compozitorului şi cantautorului George Sbârcea, alias Claude Romano (1914-2005) care s-a născut la Topliţa, în judeţul Harghita şi a fost unul dintre compozitorii şi cantautorii de marcă ai României interbelice.

„Festivalul îşi propune să pună în evidenţă bogăţia muzicii corale româneşti, a folclorului, care reprezintă o valoare inestimabilă din viaţa poporului. Prima ediţie a avut loc în anul 2012, primăvara, în jurul datei de 28 martie, data naşterii, la Topliţa, a muzicianului George Sbârcea, personalitate complexă a culturii româneşti, al cărui nume l-am ales pentru acest festival. Am dorit atunci să strângem într-un spectacol grupuri şi formaţii corale, ansambluri corale din judeţ şi din ţară pentru a revigora şi promova mişcarea corală”, a spus preşedintele fundaţiei, Maria Peligrad, conform Agerpres.