Festival de colinde „Hristos Se naşte, măriţi-L!“ la Marghita

Un articol de: Petru Gut - 17 Decembrie 2013

La Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Marghita, Protopopiatul Marghita, Eparhia Oradiei, s-a desfăşurat duminică, 15 decembrie, Festivalul de colinde „Hristos Se naşte, măriţi-L!“, la care au participat opt grupuri de colindători, alcătuite din copii de toate vârstele.

În deschiderea concertului a încântat grupul de la Casa de cultură din Marghita, condus de doamna profesoară Veronica Demeter. Au urmat corurile de copii din următoarele parohii: Parohia Abram - îndrumat de pr. Ioan Şugar, alături de prof. Emilia Şugar şi învăţătoarea Ana Şuta; Parohia Boian - îndrumat de pr. Ioan Morar; Parohia Chiribiş - îndrumat de prof. Ioan Pocola; Parohia Ciuhoi - îndrumat de pr. Ioan Roşu; Parohia Marghita - îndrumat de prof. Elisabeta Cosma; Parohia Săcueni - îndrumat de pr. Ciprian Antal.

În încheiere a excelat prin interpretarea unor frumoase colinde tradiţionale româneşti Corul „Veritas“ al Colegiului Naţional „Octavian Goga“ din Marghita, condus de pr. prof. Bogdan Pop.

Părintele Simion Goga, inspector eparhial pentru cateheză, a transmis tuturor celor prezenţi şi celor care s-au implicat în organizarea acestui concert, mesajul de binecuvântare al Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, care i-a felicitat pe toţi participanţii, asigurându-i de dragostea şi preţuirea sa.

Ioan Şugar, Protopopul Marghitei, le-a mulţumit copiilor pentru bucuria şi pacea pe care o împărtăşesc prin colind, în fiecare post al Crăciunului, şi i-a felicitat pe preoţii şi profesorii care i-au îndrumat spre acest frumos eveniment.

„Creştinismul este taina iubirii lui Dumnezeu pentru lume, iar colindele româneşti izvorâte din inimi curate de copii şi purtate pe buzele lor, sunt darul cel mai de preţ adus Pruncului Iisus, ca răspuns la iubirea Sa pentru noi, oamenii. Colindele ne îndeamnă şi astăzi să păstrăm credinţa părinţilor, a moşilor şi strămoşilor noştri, care ne-au transmis-o ca pe un odor sfânt“, a spus părintele Ioan Şugar. La sfârşitul programului, copiii care au participat la acest eveniment au primit daruri din partea organizatorilor.