Festival de colinde în Episcopia Oradiei

Un articol de: Pr. Silviu Dobai - 11 Decembrie 2010

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, la biserica cu hramul "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" din oraşul Aleşd, Protopopiatul Oradea, s-a desfăşurat un Festival de colinde tradiţionale din Bihor. Evenimentul dedicat Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos are ca scop promovarea tradiţiilor creştin-ortodoxe în aceste vremuri secularizate.

Manifestarea, care a avut loc duminică, 5 decembrie, a debutat cu slujba de Te Deum, săvârşită de un sobor de preoţi, imediat după aceea fiind prezentate cele 16 formaţii corale şi cete de colindători participante, provenite din localităţi de pe Valea Crişului Repede: Peştiş, Tinăud, Lugaşu de Sus, Luncşoara, Hotar, Ţeţchea, Ortiteag, Groşi, Bulz, Borod, Vadul Crişului, dar şi un grup coral de elevi de la şcoala generală din Aleşd. Festivalul are ca scop promovarea tradiţiilor creştin-ortodoxe de pe meleagurile Bihorului şi crearea unui cadru de manifestare tip festival-concurs de colinde în Bihor. Deşi este la prima ediţie, festivalul s-a bucurat de un mare succes, fiind prezente aici nouă coruri de copii, cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, patru coruri cu tineri, cu vârste între 15 şi 19 ani, trei cete de colindători şi două grupuri corale. Formaţiile corale au interpretat colinde tradiţionale româneşti, specifice zonei de est a judeţului Bihor, şi nu numai. Festivalul, la prima ediţie "Am avut deosebita plăcere să organizăm aici, în Aleşd, la biserica cu hramul "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul", primul festival de colinde la care participă 16 coruri din satele de pe Valea Crişului Repede. După multe încercări, am reuşit să realizez acest spectacol colaborând îndeaproape cu colegii mei preoţi din parohiile vecine şi cu profesorii de religie de la şcolile de pe Valea Crişului, iar un sprijin am găsit şi la Primăria oraşului Aleşd. Scopul nostru a fost, în primul rând, promovarea şi păstrarea tradiţiilor creştin-ortodoxe. Dorinţa noastră cea mai mare este să facem o tradiţie din această întâlnire, care să se repete an de an, şi poate că, nu întâmplător, prima ediţie a avut loc în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, cel care aduce daruri copiilor. Era necesar un astfel de festival care să ne amintească atât de sfânta sărbătoare a Naşterii Domnului, care se apropie cu paşi repezi, cât şi de faptul că suntem români şi că avem o mulţime de cântece, tradiţii şi obiceiuri care trebuie păstrate şi transmise mai departe, în stare nealterată, tinerilor", a spus părintele Ovidiu Bocşan, de la Parohia "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul", care a mulţumit celor prezenţi şi i-a felicitat pe toţi participanţii. Colindele dezvăluie taina credinţei Părintele Dorel Octavian Rusu, protopopul Oradiei, a vorbit despre importanţa colindului străbun în viaţa credincioşilor: "Doresc, în primul rând, să aduc alese mulţumiri Preasfinţitului Părintelui nostru Sofronie, pentru binecuvântarea acordată de a se organiza această manifestare şi, totodată, să îmi exprim bucuria de a fi părtaş la un astfel de eveniment organizat aici, în cea mai nouă biserică a Aleşdului. Colindul este sfânt şi bun, căci colindele noastre străbune ne dezvăluie însăşi taina credinţei noastre. Spun marii noştri teologi că, dacă, printr-o absurdă întâmplare, n-am mai avea textul Sfintelor Evanghelii, din frumuseţea şi din bogăţia datelor pe care le cuprind colindele noastre strămoşeşti ar putea fi reconstituită întrega taină a mântuirii noastre. Colindele reprezintă cu o amănunţime impresionantă toate datele mai importante ale învăţăturilor noastre de credinţă şi, precum observaţi, colindele ne prezintă toate aceste sfinte evenimente care s-au petrecut la venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu. Mesajul colindelor este de a aduce preamărire lui Dumnezeu, Atotţiitorul, Vistierul Bunătăţilor, Dătătorul de tot binele", a spus pr. Rusu. La final au fost înmânate diplome şi toţi participanţii au fost invitaţi să deguste din bucate tradiţionale româneşti de post.