Festival de folclor la Slănic Moldova
La sfârşitul acestei săptămâni, staţiunea balneoclimaterică Slănic Moldova a fost gazda Festivalului Judeţean de Folclor şi a Târgului Meşterilor Populari, manifestări anuale organizate, începând cu 2007, sub egida şi cu finanţarea Consiliului Judeţean Bacău de către specialiştii Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Primăria oraşului Slănic Moldova. Mai bine de 10.000 de turiştii sosiţi în acest sfârşit de săptămână, dar şi localnicii au putut vizita standurile a 39 de meşteri populari din principalele zone etnografice ale judeţului Bacău - Gioseni, Helegiu, Ghimeş Făget, Oituz, Palanca, Berzunţi, Pârjol, Valea Zeletinului şi Sănduleni, care au expus lucrări de artizanat în lemn, lână, piatră, stuf, pictură naivă, costume populare, măşti tradiţionale, instrumente populare, produse de rotărie, împletituri din fibre vegetale şi olărit. Evenimentul a cuprins şi o paradă a portului popular şi un spectacol de gală la care au fost invitate formaţii coregrafice, grupuri vocale ori instrumentale şi interpreţi din 20 de localităţi ale judeţului Bacău.