Festival de muzică de cameră la Bucureşti, Cluj, Iaşi
Între 31 octombrie şi 17 noiembrie, în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi, va avea loc cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră „SoNoRo“, cu tema „Bridges“. La festival vor participa peste 35 de artişti internaţionali şi ca premieră se poate nota că festivalul se lansează anul acesta şi în afara României, printr-un concert susţinut pe 22 octombrie de mezzosoprana Ruxandra Donose şi Ansamblul „Raro“, în Sala Konzerthaus din Viena. Deschiderea festivalului va avea loc în Sala Unirii a Palatului Cotroceni din Bucureşti, pe 31 octombrie, ora 19:00. Iubitorii de muzică cultă se vor delecta cu acordurile lui Wolfgang Amadeus Mozart, Felix Mendelssohn-Bartholdy, Johannes Brahms, Edward Elgar, Claude Debussy şi César Franck, muzica experimentală a lui John Cage, armonii din compoziţiile lui Claudio Monteverdi şi Gesualdo da Venosa, lirismul lui Dimitri Şostakovici şi alte momente de excepţie. (Dan Cârlea)