Festival de poezie în parohia ieșeană Dumitreștii Gălății

Un articol de: Pr. Silviu Cluci - 22 Iunie 2022

Sâmbătă, 18 iunie 2022, în curtea bisericii din Dumitreștii Gălății, a avut loc cea de-a 11-a ediție a festivalului „Poezie în glas de copil”. Participanții au fost răsplătiți cu premii din partea organizatorilor.

La acest eveniment au participat aproape 100 de copii din 17 localități din județul Iași. Juriul a fost alcătuit din: prof. univ. dr. Cristina Ghiciuc (președintele juriului), asistent univ. Nicoleta Cramaruc, prof. Gabriela Ion, prof. Gheorghe Vartic, primar Grigore Corciovă, protoiereu Mihail Roșu și consilier Doru Popuțoaia.

Concursul s-a desfășurat pe două secțiuni: poezie laică și religioasă, iar cei aproape 100 de copii au fost repartizați pe câte două grupe de vârstă: mari și mici.

În timpul deliberării câștigăto­rilor a avut loc un moment artistic susținut de Corala „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bâcu, Ipatele - coordonator părintele Marius Nica, Ansamblul de chitare de la Covasna - coordonator profesor Adrian Chirilă, precum și interpretul de muzică populară Florin Ursu din Dumi­treștii Gălății.

În urma deliberării au fost acordate 31 de premii, din care 4 premii III, 8 premii II, 16 premii I și 3 trofee. Toți copiii au primit diplome speciale.

La final s-au decernat și cele trei trofee ale festivalului: Marele Trofeu (laptop), Trofeul „Constantin Străchinaru - in memoriam” (bicicleta) și Trofeul organizatorului (laptop). Astfel, Denisa Vieru din Șer­bești, cu poezia „Sătucul meu” de Corina Cocoș, a primit Trofeul organizatorului; Maria Emanuela Larion din Șerbești, cu poezia „Moartea lui Fulger” de George Coșbuc, a primit Trofeul „Constantin Străchinaru”; iar Petronela Bucătaru din Dumitreștii Gălății, cu poezia „Cetatea Neamțului” de George Coșbuc, a primit Marele Trofeu.

La final, organizatorul evenimentului - părintele Gabriel Merișescu - a mulțumit tuturor celor implicați în organizarea festivalului, dar și sponsorilor: Primăria comunei Schitu Duca, Dan Farcaș, Lidia G. împreună cu fiul ei, Robert G.