Festival de teatru la Constanţa
Peste 30 de teatre din ţară şi străinătate vor fi prezente la cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional „Miturile Cetăţii”, organizat de Teatrul de Stat din Constanţa, începând de joi până pe 30 iunie. Potrivit organizatorilor, ediţia de anul acesta are în program producţii teatrale ale marilor regizori din România, spectacole pe texte clasice şi contemporane, o parte din ele atacând temele mitologice şi evoluţia lor de-a lungul timpului. Spectacolele vor avea loc la Teatrul de Stat Constanţa, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de Mare” şi în Piaţa Ovidiu. Festivalul va fi deschis azi, de la ora 19:00, cu spectacolul „Carnavalul” după I.L. Caragiale, regia Alexa Visarion, producţie a Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău.