Festival de teatru pentru deţinuţi
Festivalul de teatru pentru deţinuţi MultiArt aduce pe scena Teatrului Nottara din Capitală cinci spectacole - pe 22 şi 23 noiembrie - realizate de persoane private de libertate din penitenciare din Botoşani, Galaţi, Craiova, Bucureşti - Rahova şi Bucureşti - Jilava. Juriul va acorda astăzi premii pentru Cel mai bun spectacol şi Cea mai bună regie. Tot astăzi, în a doua zi a festivalului va avea loc şi festivitatea de premiere a Concursului naţional „Creaţie şi penitenţă”.
Festivalul este organizat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în parteneriat cu Teatrul Nottara.