Festival european al artelor, la Suceava

Data: 05 Iunie 2011

La sfârşitul săptămânii trecute a fost lansată prima ediţie a Festivalului European al Artelor "Ciprian Porumbescu", un proiect cultural care îşi propune să reunească, la Suceava, Stupca şi Rădăuţi, acţiuni cultural-artistice din domeniul muzicii, literaturii, poeziei, picturii, sculpturii şi al artei fotografice. Printre manifestările organizate cu această ocazie s-au numărat spectacolul "Revista revistelor" a Teatrului de revistă "Constantin Tănase" din Bucureşti, prezentat la casele de cultură din Rădăuţi şi Suceava, şi recitalurile extraordinare susţinute de pianista Ilinca Dumitrescu, flautistul Vasile Macovei şi pianista Raluca Ştirbăţ. Ieri, la Stupca a avut loc sesiunea de comunicări despre personalitatea compozitorului Ciprian Porumbescu, dar şi spectacole folclorice.