Festival internaţional de folclor la Suceava
Miercuri, 20 octombrie, debutează la Suceava ediţia a IV-a a Festivalulului Internaţional de Folclor "Cântecele Neamului", eveniment care se desfăşoară până la data de 21 octombrie în sala de spectacole a Ansamblului artistic "Ciprian Porumbescu" Suceava (Dom Polski). Potrivit organizatorilor, şi-au anunţat participarea 27 de solişti vocali şi instrumentişti din România, Republica Moldova şi Ucraina, care vor concura în primele două zile, intrarea publicului fiind liberă. Acompaniamentul interpreţilor va fi asigurat de orchestra Ansamblului Folcloric Bucovina al Şcolii Populare de Arte "Ion Irimescu" Suceava.