Festival internaţional la Opera Braşov
Solişti de la Operele Naţionale din Bucureşti şi Timişoara, invitaţi din Ungaria, Serbia, SUA, Opera Maghiară din Cluj, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski" din Constanţa, studenţi şi masteranzi de la Facultăţile de Muzică din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Braşov, sunt invitaţii celei de a XIII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Operă, Operetă şi Balet care va avea loc în perioada 31 octombrie - 28 noiembrie la Opera Braşov. „Este un festival cu toate genurile de spectacole, cu toate tipurile de personaje începând de la copii, continuând cu tineri şi cu cei maturi. Pentru prima dată în cadrul acestui festival are loc o gală a tinerelor talente ale artei lirice şi trebuie să spun că ne mândrim pentru că suntem singura Operă din ţară care face lucrul acesta. Sunt tineri studenţi din anii trei şi patru, dar şi masteranzi care vor fi prezenţi în festival, ale căror voci superbe îi va încânta pe spectatori. De asemenea, tot ca noutate, este pentru prima dată când realizăm Marea Gală a Festivalului doar cu solişti invitaţi din România, Serbia şi SUA", a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, directorul artistic al Operei Braşov, Ovidiu Mezei, citat de Agerpres. Anda Tăbăcaru-Hogea, regizoare operetei „Flautul Fermecat" de W.A. Mozart, a cărei premieră va avea loc în ultima zi a festivalului, a afirmat că momentul surpriză al festivalul va fi Gala Tinerelor Talente ale Artei Lirice pentru că vocile acestor tineri sunt remarcabile, dublate de o motivare şi seriozitate ieşite din comun. Festivalul este organizat de Opera Braşov, Consiliul Local şi Primăria Braşov, în cadrul manifestărilor de susţinere a candidaturii Braşovului la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.