Festival medieval la Mediaș

Data: 09 Iulie 2021

Organizatorii tradiţionalului festival „Mediaş, cetate medievală - Târg de meşteşuguri vii”, care se va deschide astăzi, la ora 13:00, au pregătit un program variat, din care nu vor lipsi dansurile medievale, turnirurile, concertele şi concursurile gastronomice.

Punctul culminant al manifestărilor dedicate cetății medievale va fi sâmbătă, când va fi prezentată reconstituirea istorică a vizitei pe care voievodul Transilvaniei, Iancu Corvin de Hunedoara, a efectuat-o la Mediaş în anul 1443. Spectatorii vor urmări carele de luptă, întrecerile cavalereşti călare şi pedestru, dar şi premierea celor mai de seamă reţete culinare.

„La festival sunt aşteptate ordine cavalereşti locale şi naţionale, trupe de menestreli, trupe de dansuri medievale şi de teatru, meşteşugari şi artişti ai spectacolelor cu foc. În programul pregătit de către organizatori se regăsesc ateliere meşteşugăreşti, demonstraţii de luptă, turniruri şi întreceri cavalereşti, concursuri gastronomice, concerte de muzică medievală, spectacole de teatru şi cu foc, precum şi o paradă cu cai. (...) Serile de vineri şi sâmbătă se vor încheia cu spectacole cu foc, începând cu ora 22:00”, informează un comunicat preluat de Agerpres.

Printre invitaţii acestei ediţii se numără Teutonii Transilvaniei, Cimpoierii din Transilvania, Truverii, Paladinii de Terra Medies, Peregrinii, Straja Cetăţii Mediaş, Huniadi Cantores, Lupus Dacus, Funny Art.

Festivalul, aflat la cea de-a XVII-a ediţie, va avea loc în perioada 9-11 iulie la Hanul „Greweln” şi este organizat de Primăria Municipiului Mediaş, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu, prin intermediul Agendei Culturale a judeţului Sibiu. (C. Z.)