Festivalul „Cavalerul Negru” la Curtea de Argeș

Data: 22 August 2023

Ansamblul feudal „Curtea Domnească” din Cetatea Basarabilor - Curtea de Argeș, a găzduit în perioada 18-20 august evenimentul cultural: „Curtea de Argeș - leagăn al Ortodoxiei și statalității românești”. În cadrul manifestării s-a desfășurat Festivalul „Cavalerul Negru”, aflat la a doua ediție, organizat de Asociația Dacia Concept și Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, în parteneriat cu Primăria Municipiului Curtea de Argeș.

Festivalul „Cavalerul Negru” s-a deschis printr-o „Paradă a voievozilor” care, însoțiți de oșteni, au plecat din curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” Domnesc către Catedrala ctitorită de Sfântul Voievod Neagoe Basarab.

Foarte mulți oameni au privit cu mare interes parada Asociației Lupii Albi, care, la pas, au străbă­tut frumosul bulevard al Cetății Basarabilor.

Momentul plin de încărcătură spirituală s-a produs la Mănăstirea Argeșului unde voievozii au descălecat și cu evlavie au pășit pe urmele istoriei, intrând în catedrală și închinându-se la Icoana Maicii Domnului „Mângâietoarea”, se arată arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.