Festivalul cetelor de feciori din Ţara Făgăraşului şi „Udatul Ionilor” la Tălmăcel

Data: 07 Ianuarie 2015

Sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul adună în fiecare început de an sute de tineri din împrejurimile Făgăraşului, la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, cunoscută ca o adevărată catedrală a ţinutului. După oficierea Sfintei Liturghii, în lăcaşul de cult are loc prezentarea cetelor de feciori care vin din întreaga Ţară a Făgăraşului, îmbrăcaţi în costumele tradiţionale. Cetele sunt însoţite de preoţii şi primarii din comunele din care provin, tinerii fiind încurajaţi, astfel, atât de Biserică, precum şi de autorităţile locale, să ducă mai departe tradiţiile moştenite din străbuni.

Iniţiativa organizării Festivalului cetelor de feciori din Ţara Făgăraşului aparţine Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

După ce colindă în Catedrală, cetele participă la parada care are loc în centrul oraşului, apoi urcă pe scena amenajată de oficialităţile locale pentru eveniment. Aici, vătafii, conducătorii cetelor, îşi prezintă grupurile, iar cetele urcă pe scenă pentru a-şi prezenta dansurile şi tradiţiile specifice. Festivalul de la Făgăraş încheie seria manifestărilor dedicate obiceiurilor de iarnă în Arhiepiscopia Sibiului, între care este şi cea de la Sălişte, judeţul Sibiu.

„Costumul popular şi colindul cetelor de feciori din Ţara Făgăraşului sunt singurele legături pe care le mai avem noi cu străbunii noştri, care au trăit aceste obiceiuri şi tradiţii, le-au dus mai departe din tată în fiu şi suntem astăzi în măsură să arătăm României că tradiţiile noastre persistă, şi Europei întregi că ţara noastră are valori unice în lume”, a subliniat primarul Făgăraşului, Sorin Mănduc.

Cetele de feciori se constituie, în satele de la poalele Munţilor Făgăraş, începând cu sărbătoarea Sfântului Nicolae. Până la sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, cetele de feciori colindă de Crăciun, merg cu uratul, de Anul Nou, şi participă la ceremoniile şi sărbătorile specifice acestei perioade.

„Udatul Ionilor”

Încheierea sărbătorilor de iarnă este marcată prin mai multe manifestări tradiţionale. În unele dintre localităţi din Transilvania se obişnuieşte ca de Bobotează să se meargă cu Chiralesa.

În judeţul Sibiu, la sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, la Tălmăcel, are loc obiceiul cunoscut sub numele „Udatul Ionilor”. După slujba religioasă, alaiul de tineri porneşte spre râul din sat. Tinerii călări poartă steaguri tricolore, iar copiii sunt îmbrăcaţi în straiele tradiţionale. La această sărbătoare poate fi văzut carul tras de boi împodobiţi. La râu, feciorii îi udă pe rând pe toţi ce poartă numele de Ion sau Ioana. (Oana Rusu)