Festivalul-concurs de book-trailere „Boovie 2024“
A IX-a ediţie a Festivalului-concurs de book-trailere „Boovie 2024”, cel mai mare concurs extraşcolar cu participare directă din ţară, va avea loc, la Iaşi, în perioada 23-26 iulie. Organizatorii au anunţat că au nevoie de circa 200 de voluntari din toată ţara, cei mai mulţi fiind aşteptaţi să se înscrie elevii şi profesorii din Iaşi.
„Vom depăşi 60 de evenimente în cele trei zile şi jumătate de festival, şi atunci e nevoie pentru fiecare eveniment în parte de un număr de voluntari, de oameni care să fotografieze, de oameni de la PR, persoane care să fie ghizi pentru echipe şi oameni care vor supraveghea organizarea fiecărei etape. Cei care doresc să se mai înscrie o pot face în aplicaţia dedicată a Festivalului Boovie”, a spus profesoara Carmen Ion, iniţiatoarea festivalului.
Anul acesta vor participa 540 de echipe care au reuşit să finalizeze înscrierea şi să trimită trailerele, iar acum se află în etapa de jurizare.
„Circa 100 de echipe au intrat la secţiunea «Trailere de buzunar», iar celelalte au intrat în a doua etapă de evaluare, realizată de un juriu specializat alcătuit din profesori şi asistenţi universitari la facultăţi de profil - Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică «I.L. Caragiale» din Bucureşti şi Universitatea Naţională de Arte «George Enescu» din Iaşi. Mi-a plăcut foarte tare să creăm oportunitatea de colaborare între cele două instituţii importante din această ţară şi lucrurile par să se desfăşoare foarte bine. Avem şi un elev selecţionat în cadrul juriului din Iaşi, deci păstrăm o tradiţie pe care am inaugurat-o acum patru ani, să avem şi un elev jurat”, a mai spus profesoara Carmen Ion.
Aproximativ 30% dintre trailerele evaluate vor intra la a treia etapă de jurizare pentru stabilirea marilor premii.
Festivalul-concurs Boovie a luat naştere în 2015, când profesoara Carmen Ion, care predă Limba şi literatura română la Colegiul Naţional Pedagogic „Spiru Haret” din Focşani a decis să îi provoace pe elevi să citească o carte şi să realizeze un trailer după aceasta. (O. N.)