Festivalul-concurs „Îngerul a strigat”, la Craiova

Data: 02 Aprilie 2026

Cu binecuvântarea Înalt­prea­sfin­ți­tului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, marți, 31 martie, a avut loc la Craiova ediţia a 25-a a Festivalului-concurs „Îngerul a strigat”. Evenimentul s-a a­dresat elevilor şi grupurilor parohiale din întreaga regiune a Olteniei şi a fost organizat de Arhiepiscopia Craiovei prin Fundaţia „Cuvântul care zideşte” în parteneriat cu Sectorul cultural şi Sectorul învăţământ. Mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu a fost transmis de pr. dr. Adrian Lupu, consilier eparhial. Cristina Stamatoiu, președinta ­Fundaţiei „Cuvântul care zideşte”, a adăugat: „Festivalul se adresează copiilor şi grupurilor parohiale din întreaga Oltenie și este dedicat sărbătorii Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Cu o lungă tradiţie în Arhiepiscopia Craiovei, Festivalul «Îngerul a strigat» nu este doar ca o simplă manifestare culturală, ci un adevărat reper duhovnicesc și misionar, o lumină călăuzitoare în lucrarea de cultivare și transmitere a valorilor creștine autentice. Prin frumu­sețea tradițiilor populare și prin bogăția educației religioase pe care le insuflă tinerei generații, acest festival devine un spațiu viu de întâlnire între credință și cultură, între moște­nirea străbună și responsabilitatea prezentului”.

Evenimentul s-a desfăşurat la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”.

La finalul festivalului-concurs, prof. Carmen Oprea, inspector de specialitate în cadrul ISJ Dolj, i-a felicitat pe toţi cei implicaţi în organizarea şi desfăşurarea acestui eveniment, se arată pe mitropoliaolteniei.ro.