Festivalul-concurs „Lumină lină”, la Parohia Timișoara-Dacia

Un articol de: Pr. Marius Mircia - 23 Septembrie 2016

În Arhiepiscopia Timișoarei a avut loc, zilele trecute, cea de-a 13-a ediție a Festivalului-concurs internațional de creație literar-artistică și educativ-științifică religioasă intitulat „Lumină lină”. Evenimentul a fost organizat la Parohia Timișoara-Dacia, dedicată memoriei omului de cultură Aurel Turcuș. Evenimentul a debutat printr-un ceremonial specific, urmat de cuvântul de salut din partea celor care au susținut și au organizat întâlnirea, prezentarea oaspeților și decernarea premiilor concursului de creație literar-artistică și educa­tiv-știin­țifică religioasă. Responsabilii de proiect au fost prof. Otilia Breban și prof. Tiberiu Ciobanu, directorul Liceului Teoretic „Vlad Țepeș” din Timișoara.

La întâlnire a fost prezent părintele Zaharia Pereș, consilier eparhial, care a transmis celor prezenți binecuvântarea Înalt­preasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, gândurile de bine și de apreciere pentru organizarea unui eveniment cultural și educativ-științific în cadrul unei parohii. Gazda evenimentului a fost părintele Ioan Bude, protopop în cadrul Protopopiatului Timi­șoara I și parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” a Parohiei Timișoara ­Dacia.

„Scopul acestui eveniment este acela de a antrena toate categoriile de vârstă, elevi, iubitori de cultură, forțe creative, și de a valorifica potențialul uman și sufletesc prin jertfă și Cruce. ­Lumina lină este lumina în care odrăslește și ia ființă, în inimile și cugetele ostenitorilor condeiului, gândul care se transpune în fapt. Și în acest an dedicația specială a fost sub genericul neuitatului om de cultură, poet, prozator, istoric și etnograf Aurel Turcuș. S-au dat foarte multe premii, ceea ce arată că acest festival a fost eficient și prolific”, a precizat părintele Ioan Bude, parohul bisericii.
Festivalul a fost organizat de Arhiepiscopia Timișoarei, Parohia Timișoara-Dacia, Liceul Teoretic „Vlad Țepeș”, Universitatea „Ioan Slavici” Timișoara, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, dar și fundații și asociații culturale bănățene.