Festivalul de pricesne „Maică, pururea Fecioară“
La Mănăstirea Rus, cu hramurile „Izvorul Tămăduirii“ şi „Adormirea Maicii Domnului“, judeţul Sălaj, a avut loc duminică, 11 august, a patra ediţie a Festivalului de pricesne mariane pentru copii, intitulat „Maică, pururea Fecioară“.
Festivalul s-a desfăşurat sub coordonarea pr. Gabriel Gârdan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului şi a pr. Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială în cadrul eparhiei. La ediţia din acest an au participat 24 de grupuri de copii din parohiile „Sfânta Vinere“ Zalău, Hereclean, Cehu Silvaniei, Preoteasa, Fizeş, Cosniciu de Sus, Jibou I, Jibou II, Rus, Gâlgău, Ciocmani, Tihău, Surduc, Solomon, Bălan, Gâlgău Almaşului, Cheud, Gostila, Bârsău Mare, Poiana Blenchii, Buzaş, Lipău judeţul Satu Mare şi Hida, reprezentând toate cele trei protopopiate ale Episcopiei Sălajului. Festivalul, pus sub egida Anului omagial al „Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena“, a debutat cu slujba Sfintei Liturghii oficiată în altarul de vară, în pădurea din vecinătatea mănăstirii, de un ales sobor de preoţi, avându-l în frunte pe pr. Silviu Boha. Răspunsurile la slujbă au fost date de corul bisericii din Parohia Hereclean, condus de dr. Mihai Iacob.
În cuvântul de învăţătură, pr. Silviu Boha a subliniat importanţa cinstirii Maicii Domnului şi a implicării copiilor în viaţa Bisericii. Totodată a subliniat preocuparea constantă a Episcopiei Sălajului pentru promovarea activităţilor catehetice şi a păstrării identităţii culturale, dar şi grija pe care Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, o manifestă pentru creşterea în lumina valorilor creştine a tinerilor.
Premii pentru toţi participanţii
După agapa oferită de maica stareţă Maria Magdalena Terheş pentru cei 250 de copii şi pentru toţi pelerinii aflaţi la mănăstire, grupurile de copii au urcat pe scenă şi pădurea a răsunat de ecoul glasului lor de preamărire şi de rugăciune către Maica Domnului. Au impresionat prin pioşenie, prin frumuseţea interpretării, dar şi prin frumosul port popular pe care l-au purtat cu mare bucurie.
La final, pr. Silviu Boha, a felicitat pe toţi cei implicaţi: stareţa, protopopul, coordonatori ai circumscripţiilor catehetice, preoţi, profesori, elevi şi a mulţumit credincioşilor care au însoţit grupurile de copii. Au fost premiaţi toţi participanţii, fiecare grup a primit o icoană cu Maica Domnului, care va fi prezentată spre închinare în biserica parohială cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. De asemenea, au fost acordate diplome de merit stareţei Maria Terheş şi dr. Mihai Iacob.