Festivalul „De prin Zestrea Banatului”, la Reșița
Sâmbătă, 19 octombrie, Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte a organizat cea de-a treia ediție a festivalului de tradiții și obiceiuri „De prin Zestrea Banatului”.
Timp de câteva ore, Sala „Lira” a Liceului de Arte „Sabin Păuța” din Reșița, județul Caraș-Severin, a fost împodobită de zeci de tineri și spectatori care au venit din întregul Banat de Munte pentru a prezenta și a viziona momentele artistice pregătite de fiecare grup, prin care tradițiile și obiceiurile străbune au fost scoase la lumină.
Desfășurată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, cea de-a treia ediție a acestui festival a reunit 170 de tineri proveniți din fiecare regiune a Caraș-Severinului, de la Valea Bistrei până în Clisura Dunării, de la Valea Cernei până la Moniom, înveșmântați în vechi și bogate costume populare moștenite și aducând cu ei zestrea de tradiții și obiceiuri specifice fiecăreia dintre aceste regiuni.
Spectacolul s-a bucurat, de asemenea, de prezența interpretei de muzică populară Doriana Talpeș, ca invitat special al acestui eveniment, precum și a rapsodului bănățean Iosif Pușchiță din Petnic, sosit pentru prima oară la festival. De asemenea, pe scena Sălii „Lira” a mai urcat și Ansamblul „Junii Gugulani” din Caransebeș, a cărui prezență la acest festival a devenit deja o tradiție.