Festivalul de teatru „Ideo Ideis“, la a cincea ediţie

Anul acesta între 6 şi 14 august se desfăşoară la Alexandria cea de-a cincea ediţie a Festivalului Naţional de Teatru Tânăr "Ideo Ideis". Cu această ocazie, Andreea Borţun, unul dintre cei doi directori ai festivalului, a avut amabilitatea de a ne răspunde la câteva întrebări.

Festivalul "Ideo Ideis" a demarat prin a fi proiectul unor tineri. De ce aveau ei nevoie de aşa ceva? De ce era importantă organizarea unui astfel de festival? Era nevoie pentru că nimeni nu făcea nimic. Pentru că noi eram tineri (eu - 15, Oana Nedelea - 16, Alexandru Ion - 18 ani) şi inconştienţi şi pentru că nu ştiam ce ne aşteaptă. Am vrut ca măcar generaţiile din urmă să aibă parte de alternative culturale. Ne-am propus (utopic vorbind) să schimbăm mentalităţi şi să stârnim o mică revoluţie. După patru ani de zile am devenit totodată conştienţi că e nevoie în România de un eveniment destinat procesului de educaţie alternativă pentru tânăra generaţie. În cadrul ediţiei din 2009 a Galei Societăţii Civile, "Ideo Ideis" era premiat. Ce a însemnat pentru organizatorii festivalului primirea acelui premiu? Premiul obţinut la Gala Societăţii Civile a venit ca o confirmare a impactului pe care acest eveniment îl are atât în comunitatea din Alexandria, cât şi asupra tinerilor din întreaga ţară care vin în fiecare an la "Ideo Ideis". Totodată, a constituit o modalitate prin care cât mai multă lume a putut afla despre festival. În 2007, regizorul britanic Peter Grenaway susţinea că România nu există pe harta culturală a Europei. Credeţi că este adevărat? Este România absentă din cartografia spaţiului cultural sau este ea deja înscrisă în limitele acesteia? Declaraţia lui Peter Grenaway a fost cred mult prea mult dezbătută şi luată ca un punct de plecare greşit în discuţie. Nu cred că problema se poate pune plecând de la o astfel de premisă. În ceea ce priveşte acest clişeu al plasării României pe o aşa-zisă "harta culturală", cred că răspunsul e destul de clar dacă luăm în considerare noul "boom" (sau nu chiar atât de nou, căci e de dinainte de 2007) al cinematografiei româneşti. În ceea ce priveşte dimensiunea teatrală, nu cred că putem ignora figuri precum Silviu Purcărete sau David Esrig (şi acestea sunt doar câteva din numele care duc mai departe "notorietatea"). Nu cred că putem vorbi despre spaţiul românesc ca despre unul inactiv, ori ineficient, ori necunoscut. Cât de importantă este cultura pentru tineri şi adolescenţi? De ce au aceştia nevoie de ea? Noi considerăm, prin ceea ce facem, că scopul primordial al culturii, în spaţiul şi contextul românesc actual, este acela de a servi ca un mijloc de educaţie, în principal pentru tânăra generaţie născută şi crescută după 1990.