Festivalul „Dimineața Cuvintelor”

Data: 02 Aprilie 2024

Casa Oamenilor de Știință din Bucureşti, aflată în subordinea Academiei Române, găzduieşte, în perioada 2-3 aprilie 2024, prima ediție a Festivalului de literatură pentru copii și tineret „Dimineața Cuvintelor”, organizat de Filiala Literatură pentru copii și tineret din cadrul Uniunii Scriitorilor și care își propune să ofere copiilor români de pretutindeni posibilitatea de a-i cunoaște pe unii dintre cei mai importanți scriitori contemporani de literatură pentru copii. Pe parcursul celor două zile, vor avea loc lecturi din creațiile scriitorilor prezenți, o masă rotundă dedicată revistelor pentru copii de ieri și de astăzi și prezentări de carte. (A. D.)