Festivalul etniilor la Sighişoara
Ediţia a XX-a a Festivalului Intercultural ProEtnica va avea loc în perioada 28 august - 1 septembrie, la Sighişoara. Anul acesta manifestarea se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României. Pe scena din Piața medievală a Cetății Sighișoara, sute de artiști reprezentând cele 20 de minorități din România vor susține recitaluri, spectacole de muzică și dansuri tradiționale specifice fiecărei comunități. În program sunt incluse şi o serie de conferințe, dezbateri, expoziții şi lansări de carte. (O. N.)