Festivalul Familiei 2025, la Iași
Ediția a V-a a Festivalului Familiei 2025 va avea loc în 7 septembrie 2025, în Parcul Expoziției din Iași, şi va cuprinde ateliere de creație, povești, caligrafie, dans sportiv, muzică, pictură de icoane, modelaj în lut, croșetat, împâslirea lânii, aranjamente florale, prelucrarea lemnului, comunicare relațională, inteligență emoțională, educație rutieră, robotică, confecționarea de accesorii, prepararea tăițeilor colorați, experimente științifice, prim ajutor și limbi străine. „Festivalul este o celebrare a familiei, adică a bucuriei de a ne naște și de a viețui împreună, sub purtarea de grijă a lui Dumnezeu-Tatăl. Fiind în 7 septembrie, este și o anticipare a sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, cea din care S-a întrupat Însuși Fiul lui Dumnezeu. Iar duhul acestei sărbători ne dorim să fie inspirat din prezența discretă, delicată, dar entuziastă și plină de viață a Duhului Sfânt”, a declarat pr. Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, potrivit sursei menționate. Ediția din acest an este dedicată familiilor numeroase, iar fondurile strânse din donații vor sprijini proiectul „Dar pentru copii” din cadrul programului de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sfântul Stelian”, informează pe site-ul său Pro Vita Iași din cadrul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iașilor. Accesul la festival este gratuit pentru toți participanții. Detalii despre eveniment se pot afla de pe site-ul provitaiasi.ro.