Festivalul Folcloric „Tradiţii la Români“
Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş a organizat în zilele de 7 şi 8 octombrie, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, prima ediţie a Festivalului Naţional de Folclor „Tradiţii la Români“. Evenimentul a reunit ansambluri folclorice profesioniste din ţară şi peste 200 de artişti.
Sala Capitol a Filarmonicii Banatul s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru iubitorii de folclor veniţi la prima ediţie a festivalului „Tradiţii la Români“. Timp de două zile aceştia au putut participa la un spectacol de muzică şi dans popular, în compania unor ansambluri populare de renume din ţară. „S-a dorit o întâlnire a unor ansambluri reprezentative din ţară. În mod special au participat forma-ţii care au colaborat de-a lungul anilor cu Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş, alături de care am legat relaţii frumoase de prietenie. S-a lucrat foarte mult şi cu mare profesionalism pentru organizarea acestui eveniment, atât la coregrafie, cât şi cu orchestra. Fiind prima ediţie, şi oarecum experimentală, am avut unele emoţii, însă cei care au participat la eveniment s-au arătat foarte încântaţi de spectacol şi lucrul acesta ne bucură şi ne motivează pe mai departe“, a precizat Liliana Laichici, managerul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş.
În prima seară a evenimentului, pe scenă au urcat Ansamblul „Banatul“ din Timişoara, Ansamblul „Mureşul“ din Târgu Mureş şi Ansamblul „Maria Tănase“ din Craiova, iar în a doua seară, au participat Ansamblul „Timişul“ din Timişoara şi Ansamblul „Junii Sibiului - Cindrelul“ din Sibiu. Îmbrăcaţi în costume populare tradiţionale, aceştia au prezentat publicului suite de dansuri specifice zonelor de provenienţă, pe acordurile Ansamblului profesionist „Banatul“ dirijat de maestrul Gelu Stan. „Pentru acest festival am prezentat brâuri din Banatul de Munte, jocurile cele mai reprezentative de pe Valea Almăjului şi de pe Valea Timişului Superior, hore, sorocuri din Banatul de Pustă şi multe altele, cuprin-se în suitele de jocuri“, a precizat maestrul coregraf Nicolae (Lăiţă) Stănescu al Ansambului profesionist „Banatul“. Noul festival al Timişoarei a fost organizat de Consiliul Judeţean Timiş prin Centrul de Cultură şi Artă (CCAJ), în parteneriat cu Filarmonica Banatul din Timişoara, pentru acesta fiind alocat un buget de 50.000 de lei. Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Timiş, având rolul de a coordona, cerceta şi conserva viaţa culturală tradiţională din zona Banatului, respectiv din arealul etnofolcloric al judeţului Timiş. Acesta organizează periodic festivaluri şi diverse evenimente artistice, atât în oraşul de pe Bega, cât şi în alte localităţi timişene, cu scopul de a pune în evidenţă patrimoniul cultural artistic din această zonă a ţării.