Festivalul Internațional de Teatru din Sibiu își deschide porțile mâine
Cel mai mare festival al artelor spectacolului din România, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), ce se va desfășura în perioada 10-19 iunie, va avea un buget de 9 milioane de euro, din care mai puțin de jumătate sunt asigurați de stat, restul fiind sponsorizări, fonduri europene și finanțări din proiecte internaționale.
Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru din Sibiu se anunță a fi „una de colecție“, după cum a afirmat directorul acestui eveniment cultural, actorul Constantin Chiriac, în cadrul unei conferințe de presă. Tema acestei a 23-a ediții este „Construind încredere“ și vor avea loc 452 de evenimente, ceea ce face să fie primul festival al artelor spectacolului din lume. Bugetul evenimentului se ridică la 9 milioane de euro, din care mai puțin de jumătate sunt bani publici, în timp ce restul provine din sponsorizări, fonduri europene și proiecte internaționale, potrivit Agerpres. Sibiul va avea, cu această ocazie, oaspeți în premieră, precum Tim Robbins, Christoph Marthaler, Ludovic Lagarde – La Comedie de Reims, Antonio Andrade Flamenco, Finzi Pasca, cea mai importantă companie de teatru Noh din lume, Yamamoto Noh Theater, dar și pe Korsunovas, Thomas Ostermeier, Alvis Hermanis, Luk Perceval – „nume râvnite de toată lumea“, susține Chiriac. „Ar trebui să vorbim câteva ore, poate chiar zile despre tot ce înseamnă noutăți în festival, pentru că vorbim despre 452 de evenimente. Este o cifră uriașă, care poziționează festivalul de la Sibiu pe primul loc în lume, fiind nenumărate nume care ajung pentru prima dată la Sibiu”, afirmă directorul evenimentului. O altă noutate a festivalului este Fabrica de Cultură, „noua creație, unde am dezvoltat un Centru alternativ pentru Cultură, Educație și Cercetare, unde avem trei spații de joc pentru Faust, Lulu și Metamorfoze și unde pregătim un al patrulea spațiu care va dezvolta practic unul din cele mai interesante centre de arte ale spectacolului din Europa în aceasta clipă“, adaugă Constantin Chiriac. Acesta dă asigurări că FITS va demonstra, în acest an, că este o manifestare culturală dedicată nu doar teatrului, ci „artelor spectacolului“. „Este foarte important că la Sibiu își dau mâna cele mai mari nume ale artelor spectacolului. Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu este înregistrat astfel la OSIM și din această cauză nu i-am schimbat denumirea într-un festival al artelor, dar el este un festival al artelor spectacolului“, a ținut să sublinieze Chiriac.
Și în acest an, FITS aduce în România spectacole eveniment, pentru care mulți turiști culturali își programează vacanța special în această perioadă, dar și pentru a se afla, pur și simplu, în fosta Capitală Culturală a Europei. Cert este că FITS a devenit un adevărat brand cultural, nu doar al Sibiului, ci și al României. Mai trebuie spus că pe toată perioada desfășurării festivalului vor avea loc și numeroase expoziții, precum cea de fotografie – Lina Herschel, găzduită de Centrul Cultural German, sau „Faust: Vanity and despair“, la Muzeul de Artă Contemporană. Cunoscutul artist plastic Dan Perjovschi va fi prezent și el cu expoziții: „Instalație de vederi“, la Oficiul Poștal 1, și „Ziarul Orizontal, vol 4“. FITS reprezintă cel mai complex festival anual din România, fiind recunoscut internaţional ca cel de-al treilea festival al artelor spectacolului din Europa, ca amploare, după Festivalul Internaţional de la Edinburgh, din Marea Britanie, şi Festivalul de la Avignon, Franţa.