Festivalul Internațional „Timișoara muzicală”

Un articol de: Diac. Răzvan Fibișan - 04 Aprilie 2016

Vineri, 1 aprilie, Filarmonica Banatul din Timișoara a deschis Festivalul Internațional anual „Timișoara muzicală”. În această zi, melomanii au putut asculta, în Sala „Capitol” a Filarmonicii, un concert simfonic, dirijat de maestrul Walter Hilgers. Concertul a reunit următoarele piese: Uvertura operei „Idomeneo”, de Wolfgang Amadeus Mozart, „Ultimele patru lieduri”, de Richard Strauss, şi „Simfonia a VII-a”, de Antonin Dvořak.

Concertmaestrul Mircea Tătaru a precizat faptul că „în 1780, cu ocazia organizării unui mare carnaval la München, Karl Theodor, elector de Bavaria, i-a comandat lui Mozart compunerea unei opere. Acesta împreună cu Giambattista Varesco, libretist, au ales un subiect inspirându-se dintr-un text francez al lui Antoine Danchet - «Idoménée, regele Cretei». Este extraordinar cum acest minunat creator, care a murit cu 53 de zile înainte de a împlini 36 de ani, a reuşit în 25 de ani să compună atâtea opere, pe lângă simfonii, muzică religioasă, concerte instrumentale etc. La 11 ani a compus «Apollo şi Hyacinthus», iar cu 12 săptămâni înainte de deces a scris «La Clemenza di Tito». Un total de 22 de opere”.

Seara muzicală a continuat cu „Ultimele patru lieduri”, de Richard Strauss, interpretate de soprana Sorina Silvia Munteanu. Referitor la această piesă, Mircea Tătaru a menționat: „Este cale lungă de la liedurile tinereţii lui Strauss, melodice şi strălucitoare, până la aceste extraordinare patru lieduri, cântecul de lebădă al unui înţelept, un artist rafinat, care îmbracă muzica poeziilor într-o orchestraţie de o rară măiestrie. Sunt trei lieduri după poezii ale lui Hermann Hesse: «Primăvara», «Septembrie» şi «La culcare», iar ultimul lied este după poezia lui Joseph von Eichendorff, «În strălucirea purpurie a amurgului». Cel care are meritul de a le fi înmănunchiat într-o singură lucrare, care a pus şi titlul «Ultimele patru lieduri», era un foarte bun prieten al lui Strauss, Ernst Roth, şef editor la Boosey & Hawkes, o celebră editură de note muzicale“.

Concertul simfonic s-a încheiat cu Simfonia a VII-a a cehului Antonin Dvořak, o lucrare foarte ambiţioasă în structură, furtunoasă şi cu un mesaj care se desprinde de şcoala cehă, devenind unul internaţional. Ea a fost terminată la 17 martie 1885, fiind executată, în primă audiţie, în aprilie acelaşi an, la St. James‘s Hall din Londra. A purtat şi numărul 2, fiind a doua publicată dintre simfoniile maestrului ceh.