Festivalul ouălor încondeiate
Centrul Culturii Tradiționale Suceava a organizat, la Muzeul Național al Ouălor Încondeiate, Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate din comuna-muzeu Ciocănești, ajuns la ediția a 17-a. Femeile muncesc toată iarna pentru a realiza cele mai frumoase ouă, pe care le prezintă publicului în expoziţii sau le vând. Fie că sunt decorate cu motive geometrice, florale sau cu simboluri precum „calea rătăcită” sau „vârtelnița”, ouăle încondeiate au o frumusețe aparte și păstrează vii tradiția și meșteșugul. (A. D.)