Festivalul Romani Kultura la Sinaia
Festivalul Romani Kultura aduce, între 28 şi 30 august, la Sinaia, meşteşugari romi din toată ţara, care vor expune bijuterii şi vestimentaţie tradiţională, precum şi muzicieni şi dansatori, conform Mediafax. Festivalul Romani Kultura este organizat de Centrul Naţional de Cultură al Romilor (CNCR) - Romano Kher, împreună cu Primăria Sinaia. Timp de trei zile, meşteşugari romi din toată ţara, adevăraţi artişti în confecţionarea de bijuterii din argint, obiecte din lemn sau aramă, vestimentaţie tradiţională şi obiecte de ornament, precum şi muzicieni şi dansatori de marcă vor avea prilejul să-şi etaleze talentul şi să vorbească, prin cântec, dans şi prezentarea unor tradiţii, despre modul de viaţă autentic al romilor. „Ne propunem ca festivalul de la Sinaia să devină tradiţie, iar numele său să fie asociat în fiecare an cu succesul, arta autentică romă şi ţinuta artistică ireproşabilă, specifice comunităţii rome. De aceea, CNCR - Romano Kher va aduce pe scenă nume rezonante din muzica romă“, a spus Mihaela Zătreanu, directorul CNCR - Romano Kher. Festivalul include şi proiecţia peliculelor „Dureri ascunse“, de Michelle Kelso, şi „Blestemul ariciului“, de Dumitru Budrală.