Festivalul „Tradiții și obiceiuri de Paști în Țara Făgărașului”

Un articol de: Natalia Corlean - 22 Aprilie 2016

Colegiul „Aurel Vijoli” din Făgăraş, judeţul Braşov, a găzduit a cincea ediție a Festivalului-concurs „Tradiții și obiceiuri de Paști în Țara Făgărașului”, organizat în parteneriat cu Protopopiatele Făgăraș I și II, Muzeul Ţării Făgăraşului „Valer Literat”, Parohia Făgăraş-Combinat şi Centrul cultural „Zestrea Buciumului”.

Concursul s-a desfăşurat în cadrul Proiectului județean „Biserica, Școala, Familia Creștină” şi s-a adresat elevilor din învățământul primar, gimnazial, liceal sau special, care au aptitudini muzicale, artistice sau culinare. Scopul festivalului este de a pune în valoare tradițiile și obiceiurile românești de Paști. Participarea la concurs implică realizarea unor lucrări plastice precum icoane pe sticlă sau lemn, ornamentarea și încondeierea de ouă, cusături și împletituri, dulciuri de post realizate după rețete tradiționale, interpretarea unor pricesne și poezii cu specific pascal.

În prezența Preasfințitului Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, festivalul a fost precedat de Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, oficiată de un sobor de preoți condus de protopopul de Făgăraş I, Marius Corlean. Festivalul a fost deschis de directoarea Liliana Spiridon, după care a urmat parada costumului popular, elevii împreună cu profesorii însoțitori fiind îmbrăcați în costume populare din zona de proveniență.

O înainte-prăznuire a Învierii Domnului

În sala festivă, înainte de începerea secţiunii de cântec şi poezie, a fost subliniată importanţa evenimentului prin cuvântările susţinute de PS Ilarion Făgărăşanul, protopopii Ion Tărcuţă şi Marius Corlean, precum şi primarul Sorin Mănduc.

„Manifestarea acesta reprezintă o înainte-prăznuire a Învierii Domnului, o sărbătoare la care suntem prezenţi împreună cu profesorii şi copiii din şcolile Ţării Făgăraşului. Am văzut, astfel, încă o dată, dăruirea dascălilor care îi îndrumă pe elevi şi îi ajută să îşi dezvolte talentele. Ne-am bucurat în mod special de prezenţa masivă a profesorilor de religie, care ne arată că ora de religie are un rol extrem de important în şcoala românească, prin promovarea valorilor autentice, a artei şi frumosului românesc”, a spus protopopul Ion Tărcuţă.
La încheierea jurizării celor şapte secţiuni de către comisii speciale, a avut loc festivitatea de premiere. Copiii participanţi au primit mici daruri din partea protopopiatelor şi felicitări pentru dragostea cu care se implică în promovarea tradiţiilor româneşti.

„Festivalul nu este doar o simplă activitate ce trebuie bifată, ci îl simt ca pe un eveniment ce încearcă să mențină vie legătura dintre tinerele generații și viața strămoșilor noștri, pentru care Sărbătoarea Învierii Domnului însemna scoaterea la iveală a tot ceea ce aveau mai bun spiritual și cultural: portul popular de sărbătoare, oferirea de prinoase frumos împodobite Domnului, rugăciunea și cântarea ce răsunau în bisericile luminate de praznicul Învierii. Conectarea la frumosul spiritual al trecutului înseamnă asumarea valorii acestuia pentru fundamentarea viitorului”, a spus protopopul Marius Corlean.