Festivitate de absolvire în Piaţa Mare din Sibiu

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 21 Mai 2015

Pentru al treilea an consecutiv, cele mai importante instituţii de învăţământ superior din Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga“ şi Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“, au organizat împreună în Piaţa Mare o seară festivă pentru promoţia de absolvenţi din 2015. La ceremonie a participat şi Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

Festivitatea de absolvire „Gaudeamus“ organizată, marţi 19 mai, în Piaţa Mare a devenit o tradiţie la Sibiu, an de an sute de absolvenţi venind aici pentru a fi felicitaţi de conducerea universităţilor, de profesori, părinţi şi cunoscuţi. Festivitatea este un bun prilej pentru absolvenţii tuturor facultăţilor din cadrul celor două universităţi să marcheze împreună o etapă importantă din pregătirea lor intelectuală, să-şi ia rămas-bun şi să le mulţumească profesorilor şi tuturor celor care i-au sprijinit. De fiecare dată, autorităţile locale, reprezentanţii marilor angajatori precum şi personalităţi ale cetăţii vin să-i felicite pe absolvenţi şi să-i asigure că le vor oferi sprijinul în construirea unei cariere. Şi în acest an au fost prezenţi la festivitate, pe lângă cei doi rectori, prof univ. dr. Ion Bondrea, respectiv generalul prof. univ. dr. Ghiţă Bârsan, prefectul judeţului Sibiu, Ovidiu Sitterli, preşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Cindrea, primarul interimar Astrid Fodor, decani şi prodecani, cadre didactice şi oaspeţi.

Festivitatea „Gaudeamus“ a avut ca partener în acest an şi Universitatea „Transilvania“ din Braşov, care colaborează pe plan academic şi de cercetare cu universităţile sibiene pentru dezvoltarea regională a centrului ţării. La festivitate a fost prezent rectorul universităţii braşovene, prof. univ. dr. Ioan Vasile Abrudan, iar studenţii Facultăţii de Muzică din cadrul instituţiei au oferit în Sala „Thalia“ un concert simfonic şi vocal.

„Cartea de vizită a celor două instituţii“

Binecuvântarea absolvenţilor a fost adusă de IPS Mitropolit Laurenţiu, care a transmis un mesaj de felicitare şi de încurajare, subliniind importanţa formării morale a tinerilor în anii de pregătire academică. Părintele Mitropolit i-a îndemnat pe absolvenţi să-şi cinstească mereu profesorii, colegii şi mai ales instituţia care i-a format în toţi aceşti ani de studiu.

„Aduc binecuvântare peste minţile luminate ale dumneavoastră care au ajuns la apogeul primelor rezultate. Să încercaţi ca, pe lângă înţelepciunea şi cunoştinţele acumulate, să vă temeiniciţi şi caracterul dumneavoastră, în aşa fel încât cei care veţi depune jurământ, fie militar, fie teologic, să-l respectaţi până la capăt, iar ceilalţi să vă consideraţi toţi sub jurământ, ca o legătură sfântă faţă de instituţia care v-a format şi care se bucură acum împreună cu dumneavoastră“, a spus ierarhul.

Rectorul Ion Bondrea a subliniat în prelegerea sa eforturile cadrelor didactice şi ale studenţilor de a face performanţă academică şi în cercetare. Rectorul i-a îndemnat pe absolvenţi să nu se oprească aici şi să-şi continue pregătirea academică, prin care cariera lor va fi una pe măsura aşteptărilor.

„Aţi avut norocul să fiţi într-o universitate dinamică, care de-a lungul anilor a strâns relaţii de parteneriat cu mai multe companii din Sibiu. O mare parte dintre dumneavoastră aţi reuşit să ajungeţi să lucraţi parţial în aceste companii şi să împărţiţi ceea ce înseamnă viaţa didactică de la şcoală, cu cea aplicată, din companii. Mulţi dintre dumneavoastră şi-au pregătit astfel un viitor job aici în Sibiu, unde companiile înghit zeci şi zeci de absolvenţi. Aici, în Sibiu, pe lângă dumneavoastră şi absolvenţii din promoţiile trecute, sunt mulţi absolvenţi care vin în Sibiu pentru locuri de muncă atractive“, a spus prof. univ. dr. Ion Bondrea.

La rândul său, rectorul Ghiţă Bârsan a transmis felicitări tuturor absolvenţilor celor două universităţi şi a evidenţiat implicarea universităţilor în formarea tinerilor şi a viitorului acestei ţări: „O nouă generaţie de absolvenţi ai universităţilor din Sibiu parcurge lungul şi frumosul drum profesional către devenire, un drum pe care dumneavoastră l-aţi proiectat în urmă cu mai mulţi ani, atunci când aţi bătut la porţile universităţilor din Sibiu. Dumneavoastră sunteţi cartea de vizită a celor două instituţii. Veţi fi ambasadorii credibili ai acestui minunat oraş, dar nu în ultimul sunteţi speranţa de mai bine pentru viitor“, a spus Ghiţă Bârsan.

Mesaje de felicitare au fost transmise şi de prefectul Ovidiu Sitterli, preşedintele CJ, Ioan Cindrea, precum şi primarul Astrid Fodor. A urmat o ceremonie de acordare a unor diplome de excelenţă mai multor studenţi care au făcut performanţă pe plan academic, au avut rezultate remarcabile la concursuri şi au realizat proiecte de cercetare apreciate pe plan internaţional. Aşa cum este tradiţia, reprezentanţii absolvenţilor au transmis mulţumiri şi au depănat amintiri, iar mai apoi au oferit colegilor care se pregătesc să intre în ultimul an de studiu cheia universităţii, simbol al continuităţii.