Festivitate de absolvire la Seminarul Teologic băimărean
Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului a participat, marţi, 23 mai, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, la festivitatea de încheiere a studiilor Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare. Au fost prezenţi toţi elevii din anul terminal alături de colegii din anii mai mici, împreună cu profesorii lor. Cu această ocazie, slujba de Te-Deum a fost oficiată de pr. prof. Florin Hoban, inspector şcolar pentru religie, pr. prof. Claudiu Pop şi pr. Claudiu Ciaşcai, duhovnicul Seminarului. În acest an au absolvit, la Seminar, cinci clase, în două secţii: Teologie Ortodoxă şi Ştiinţele Naturii.
PS Episcop Iustin a rostit un cuvânt de învăţătură: „În biserică totul se întâmplă sub semnul binecuvântării. Biserica transmite lumii acesteia văzute, lumii materiale, lumina cea nevăzută, Lumina Preasfintei Treimi. Lumina, noi o primim la botez, când devenim creştini, o primim apoi de la părinţi, prin învăţăturile frumoase pe care ni le dau în cei şapte ani de acasă, şi apoi o primim în şcoală şi în Biserică. Spre deosebire de şcolile pe care le urmăm în viaţa noastră, pe parcursul anilor de studiu, Biserica este şcoală pentru toată viaţa. Ceea ce nu mai învăţăm în şcolile pe care le-am urmat, învăţăm după aceea, ca maturi, cu fiecare participare la viaţa Bisericii. Biserica este şcoală pentru toată viaţa, care ne învaţă arta mântuirii, că viaţa noastră nu se încheie aici, ci se încheie dincolo”.
Fiecare elev a primit, la final, premii din partea ierarhului.