Festivitate de premiere în cadrul programului „Hristos împărtăşit copiilor”, în parohia Borca

Un articol de: Constantin Ciofu - 10 Iunie 2009

Parohia Borca din Protopopiatul Ceahlău în colaborare cu Grupul Şcolar „Mihail Sadoveanu” din Borca au organizat în Duminica Rusaliilor, la Biserica „Sf. Ap. Petru şi Pavel”, o festivitate de premiere în cadrul programului „Hristos împărtăşit copiilor”. La această manifestare au participat preoţi, profesori, dar şi părinţii copiilor înscrişi în program. Competiţia a început în toamna anului trecut şi a avut trei secţiuni: „Icoana din sufletul copilului”, în cadrul căreia au fost pictate, pe sticlă, 30 de icoane, „Poezie creştină” şi „Micul creştin”, secţiune ce a fost coordonată de prof. de Religie Calu Daniel, care a ţinut cont de prezenţa copiilor la orele de cateheză din biserică şi de legătura lor cu şcoala. „S-au oferit premii constând în diplome, cărţi şi bani din partea parohiei Borca, în dorinţa noastră de a-i apropia pe copii de valorile lumii creştine şi de Mântuitorul Hristos, pe Care să-L aibă ca model în viaţă”, a spus pr. paroh Nicolae Cojocaru. Elevii care au participat câte două ore pe săptămână la programul „Hristos împărtăşit copiilor”, la Biserica „Sf. Arhangheli” din Borca au fost grupaţi după ciclul gimnazial şi liceal. „În Postul Crăciunului şi în Postul Paştelui veneau în jur de 60 de copii pentru a participa la aceste concursuri. Cu ei vom organiza şi o excursie în Maramureş, pentru a-i stimula şi răsplăti în acelaşi timp pentru că au asistat la programele din biserica noastră”, a mai adăugat pr. paroh.