Festivitate de premiere la Centrul eparhial din Caransebeș
La Centrul eparhial din Caransebeș a avut loc marți, 14 mai, festivitatea de premiere pentru copiii și tinerii care au participat la faza eparhială a Concursului național „Hristos: sufletul satului meu”, derulat de Patriarhia Română.
În Sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu”, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a oferit diplome și premii acestor elevi, care au venit din toată Eparhia îmbrăcați în costume populare.
„Credem că acest concurs va scoate la lumină frumusețea satului românesc din țara noastră. Avem tradiții frumoase, obiceiuri strămoșești, graiul și portul specifice acestei zone și, bineînțeles, avem Biserica în centrul fiecărui sat, Hristos fiind Capul Bisericii, iar noi mădulare fiecare în parte. Chiar dacă multe sate sunt depopulate și îmbătrânite, avem multe centre de tineret, foarte multe nuclee de tineri în parohiile noastre rurale care încă mențin viața spirituală și dinamismul tineresc în satele din Episcopia Caransebeșului”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
Au fost prezenți elevi de la clasele primare până la clasele de liceu care s-au evidențiat la cele două secțiuni ale concursului, cea literară și cea artistică. În cadrul manifestării au fost prezentate două filme scurte, creații ale elevilor, având ca temă satul românesc. De asemenea, două dintre premiante au interpretat câteva pricesne și cântece din folclorul românesc. Tot în cadrul acestui eveniment a fost desemnată și câștigătoarea ce va reprezenta Episcopia Caransebeșului la festivitatea de premiere la nivel național, de la București.
„Îi felicităm pe toți preoții, profesorii de religie și coordonatorii de la centrele de tineret și în mod special pe cei care s-au ocupat îndeaproape de acești copii și tineri, ostenitorii Departamentului de tineret din cadrul Centrului eparhial, condus de părintele inspector Mihai Ciucur”, a mai spus Preasfințitul Lucian.
Concursul se înscrie în evenimentele dedicate „Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)”. Casa Corpului Didactic Caraș-Severin a fost partener, susținând toate activitățile din cadrul acestui concurs.
„Cel mai important plus pe care îl aduce acest concurs este faptul că s-a desprins din acesta un proiect eparhial intitulat «Tabăra din inima satului». Vor urma o serie de tabere în vara acestui an în satele eparhiei, iar copiii care au fost premiați astăzi se vor regăsi în aceste tabere. Putem să spunem că pe tot parcursul anului 2019 în Episcopia Caransebeșului vor fi activități în cadrul acestui proiect al Patriarhiei Române”, a arătat părintele inspector Mihai Ciucur.
După festivitatea de premiere elevii au vizitat Muzeul „Episcop Dr. Elie Miron Cristea” al Episcopiei Caransebeșului.