Festivitate la Seminarul Teologic Ortodox din Alba Iulia

Data: 03 Iunie 2015

La Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ştefan“ din Alba Iulia a avut loc festivitatea de absolvire şi de premiere a elevilor claselor a XII-a. Cei 50 de elevi de la specializările Teologie Pastorală şi Filologie au participat la Sfânta Liturghie în capela Seminarului, mulţumind lui Dumnezeu pentru ajutorul şi binecuvântările revărsate asupra lor de-a lungul celor patru ani de studiu. În continuare, elevilor absolvenţi li s-au alăturat profesorii, părinţii şi colegii mai mici, participând cu toţii la slujba de Te Deum, săvârşită de Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. În cuvântul de învăţătură adresat elevilor, ierarhul a subliniat cât de importantă este disponibilitatea tânărului spre Dumnezeu, astfel încât sufletul să poată deveni un ogor în care să răsară şi, mai apoi, să rodească seminţele Duhului Sfânt. Lucrarea darurilor Duhului Sfânt în viaţa tânărului teolog aduce nenumărate bucurii duhovniceşti, prin care se dăltuieşte un caracter frumos şi prin care aceştia pot deveni candele nestinse menite să lumineze şi pe alţii, după cum a arătat ierarhul.

După discursurile şefilor de promoţie de la cele două specializări şi după predarea cheilor claselor a XI-a, IPS Arhiepiscop Irineu i-a premiat pe cei mai merituoşi absolvenţi şi i-a răsplătit pe cei care, în timpul liceului, şi-au încununat munca asiduă cu premii la olimpiadele şcolare judeţene şi naţionale. Seminarul Teologic Ortodox din Alba Iulia rămâne una dintre şcolile prestigioase ale judeţului Alba, cu o prestanţă şi un mesaj unic: acela de a păstra vie flacăra Ortodoxiei şi a o transmite în sufletele tinerilor din judeţele Alba şi Mureş.